Sărbătorim Botezul Domnului în fiecare an la 6 ianuarie. Și anul acesta credincioșii ortodocși din Albania au participat la sfintele slujbe oficiate cu acest prilej. Site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe a Albaniei a publicat numeroase fotografii care au surprins momente din sfintele slujbe săvârșite în orașele principale. La acest eveniment, Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei şi al întregii…
La Paris are loc în perioada 9 – 12 ianuarie 2017 cea de a 5-a întâlnire a Forumului European Catolico – Ortodox. La acest eveniment, Biserica Ortodoxă Română este reprezentată de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale. Tema de anul acesta este următoarea: Europa și teama amenințărilor terorismului fundamentalist și…
Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești este ocrotitorul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. De asemenea, el este și protectorul Paraclisului Catedralei Arhiepiscopale din Roman. La acest moment deosebit IPS Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie, informează site-ul oficial al Eparhiei. La finalul slujbei, ierarhul a adresat un cuvânt în care a evidențiat câteva repere istorice din viața…
Numeroşi bucureşteni au participat marţi, 10 ianuarie 2016, la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica Domniţa Bălaşa – Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Slujba a fost săvârşită de un sobor de preoţi, condus de Arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Naţionale. Ceremonialul liturgic s-a desfăşurat cu prilejul cinstirii ocrotitorului spiritual al lăcaşului de cult: Sfântul Grigorie…
Sfântul Ioan Botezătorul este ocrotitorul spiritual al Mitropolitului Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan. Cu acest prilej, în fiecare an în jurul datei de 7 ianuarie, Părintele Mitropolit oferă o masă caldă persoanelor de la Centrul de găzduire al Primăriei Timişoara care nu au adăpost. Și în anul 2017 IPS Ioan le-a făcut o mare bucurie acestor…
Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul este și Ocrotitorul Duhovnicesc al Așezământului Monahal Românesc din Budapesta, care în Duminica după Botezul Domnului (8 ianuarie 2017) și-a sărbătorit hramul, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Cu acest prilej, potrivit tradiției, în locașul de cult românesc din această capitală europeană a fost săvârșită…
La sărbătoarea Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 7 ianuarie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala voievodală Adormirea Maicii Domnului din Buzău. Din soborul slujitorilor au făcut parte preoți și diaconi de la vechea catedrală, precum și doi preoți recent hirotoniți, aflați în practică liturgică la acest…
Creştinii ortodocşi sărbătoresc în fiecare an la 6 ianuarie Botezul Domnului. Praznicul se mai numeşte şi Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului. La Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie, a fost oficiată Slujba de Sfinţire cea Mare a Apei de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Alături de Părintele Patriarh, s-au aflat şi Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), precum şi Preasfinţitul…
În paraclisul de iarnă al mănăstirii, chiriarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit joi, 5 ianuarie 2017, în ajunul Praznicului Arătării Domnului, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia Praznicului. Fiind zi de ajunare, credincioșii care s-au pregătit prin Taina Spovedaniei au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele…
Pentru creştini, anul 2016 a fost unul foarte sângeros. Potrivit Center for the Study of Global Christianity au fost ucişi aproximativ 90.000 creştini pe parcursul anului care a trecut, după cum informează ABC News, citat de pravoslavie.ru. Alte 500-600 milioane creştini sunt împiedicaţi să-şi practice în mod liber credinţa, estimează Massimo Introvigne, fondatorul Centrului de…
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, aniversează miercuri, 4 ianuarie 2016, 2 an de la instalarea ca Arhiepiscop. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de felicitare. După cum informează site-ul oficial al Eparhiei, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului s-a născut la 29 martie 1954, la Stănița (Neamț). La vârsta de 14 ani…