Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților, i-a binecuvântat pe tinerii de la echipa de robotică „Royal Engineers” a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava înaintea de plecarea la competiția internațională Michiana Premier Event 2026 din Statele Unite ale Americii.
Întâlnirea a avut loc joi la Centrul Eparhial Suceava, unde Înaltpreasfințitul Părinte Calinic le-a adresat cuvinte de încurajare, apreciind seriozitatea, perseverența și rezultatele obținute de aceștia în domeniul roboticii, precum și implicarea lor în proiecte educaționale și comunitare. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a dăruit fiecăruia câte o carte de rugăciune.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le-a oferit sprijin financiar echipei „Royal Engineers”, care participă încă din anul 2021 la competiții internaționale de robotică.
Michiana Premier Event 2026 este o competiție internațională de elită pentru liceeni, organizată în cadrul programului FIRST Tech Challenge (FTC).
Evenimentul va avea loc la Century Center în South Bend, Indiana, în perioada 18-21 iunie și reunește 96 de echipe de robotică de top din întreaga lume.
Vezi și:
- Povestea unei echipe de robotică din Focșani: Folosesc inovația pentru a se dezvolta și a ajuta comunitatea
- Președintele României a încurajat echipele care se pregătesc pentru Campionatul Mondial de Robotică din SUA
- Elevi din Zalău au obținut locul al treilea la una dintre cele mai prestigioase competiții de robotică din SUA
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților





