De Ziua Universală a Iei, o echipă românească de robotică a fost primită la Consulatul României din New York

Echipa de robotică AICitizens a Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani a fost primită miercuri la Consulatul General al României din New York cu prilejul Zilei Universale a Iei.

În cadrul întâlnirii cu Mihaela-Simona Florea, Consulul general al României la New York, tinerii au prezentat parcursul lor în competiția FIRST Tech Challenge și activitatea desfășurată în domeniul roboticii.

„I-am povestit despre munca din spatele robotului și despre rezultatele care ne-au adus aici, în Statele Unite”, au transmis membrii echipei într-o postare publicată pe pagina de Facebook.

De asemenea, elevii au evidențiat importanța promovării valorilor românești în cadrul unei competiții internaționale: „A fost minunat să vedem cum tehnologia și tradiția se împletesc și să simțim susținerea comunității românești, chiar și la mii de kilometri distanță de casă”.

„Mulțumim doamnei consul Mihaela-Simona Florea și întregii echipe de la consulat pentru găzduire, încurajări și pentru că ne-au făcut să ne simțim ca acasă!”, au subliniat reprezentanții echipei de robotică.

Elevii se află în Statele Unite ale Americii cu ocazia participării la o competiție internațională de elită, la care au fost invitate 44 de echipe selectate pe baza performanțelor obținute la Campionatul Mondial de Robotică. România este reprezentantă la această competiție de patru echipe, printre care și campioana mondială en titre, Velocity din Brăila.

Vezi și:

Foto credit: Facebook / AICitizens


Știri recente