Donează sânge! Salvează o viață!
Știați că o persoană are nevoie de sânge o dată la 3 secunde? O dată la trei secunde o cineva se află în pericol din cauza lipsei de sânge din spitale. Din nefericire, sub 2%…
Știați că o persoană are nevoie de sânge o dată la 3 secunde? O dată la trei secunde o cineva se află în pericol din cauza lipsei de sânge din spitale. Din nefericire, sub 2%…
În Episcopia Caransebeșului s-a desfășurat, săptămâna aceasta, cursul de formare profesională „Dezvoltarea competențelor sociale și civice”, informează TRINITAS TV. Programul se adresează angajaților structurilor din cadrul Bisericii noastre, personalului clerical și neclerical, precum și angajaților…
Joi, 20 iunie, la Școala primară „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara a avut loc festivitatea de sfârșit de an școlar pentru copiii clasei pregătitoare și a clasei I, informează mitropolia-banatului.ro Evenimentul a debutat cu susținerea…
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a fost organizată festivitatea de premiere la Seminarul Teologic Neagoe Vodă Basarab din municipiul Curtea de Argeș, informează eparhiaargesului.ro Cu această ocazie Înaltpreasfinția sa a înmânat…
Catedrala arhiepiscopală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău a găzduit astăzi, 21 iunie 2013, festivitatea de încheiere a anului școlar la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”, după cum ne-a declarat Dragoș Olteanu, consilier mass-media și purtător…
Fiecare final de an este un prilej de bilanț, un prilej de cinstire a celor mai buni dintre elevi, dar și de comuniune sinceră cu toți cei care au susținut științific, material sau spiritual efortul…
Beneficiarii Așezământului social pentru persoane cu handicap „Sf. Meletie” Alba Iulia au participat joi, 20 iunie, la activitatea „Pedalează pentru o sănătate mai bună”. Persoanele cu handicap s-au plimbat cu bicicletele pe traseul special amenajat…
Joi, 20 iunie, la Școala cu clasele I-VIII Ionești, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor merituoși din anul școlar 2012-2013, festivitate la care au participat Pr. Constantin Olariu, Inspector de catehizare în Arhiepiscopia…
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut albumul cu titlul: „CUVINTE ȘI IMAGINI DIN VIAȚA BISERICII. Agenția de știri Basilica„, tipărit cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Tipografia Cărților bisericești.…
Sărbătoarea Sfintei Treimi este ziua când Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române se află în sărbătoare – două dintre componentele sale, radioul și televiziunea, purtând numele TRINITAS. Cu acest prilej, luni, 24 iunie 2013,…
Credincioșii din Parohia „Sfântul Apostol Petru și Pavel” din municipiul Ploiești, au avut prilejul de a participa, astăzi, 21 iunie 2013, la serbarea sfârșitului de an al copiilor înscriși la Grădinița cu program normal „Sfântul…
În data de 20 iunie 2013, a avut loc festivitatea de premiere și serbarea de sfârșit de an școlar a elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, după cum a precizat Părintele Molocea Gabriel.…
Mii de credincioși l-au condus, ieri, 20 iunie 2013, pe ultimul drum pe părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, din județul Neamț. Slujba înmormântării a fost săvârșită de un sobor de arhierei din…
Episcopia Maramureșului și Sătmarului și Fundația World Vision România au organizat sesiunea festivă de închidere a proiectului „Alege Școala!”, la Catedrala episcopală din Baia Mare, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania. La Sesiunea festivă de…
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut albumul cu titlul: „CUVINTE ȘI IMAGINI DIN VIAȚA BISERICII. Agenția de știri Basilica„, tipărit cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Tipografia Cărților bisericești.…
Pe parcursul a doi ani, în perioada 3 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2013, Facultatea de Teologie a Universității din Craiova implementează proiectul POSDRU/109/2.1/G/81762, intitulat „Competențe socio-umane pentru piața muncii din regiunea Sud – Vest…
Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a organizat săptămâna aceasta o serie de manifestări cultural-religioase, prilejuite de sfârșitul anului școlar. La una dintre acestea a fost prezent și Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei,…
Cea de-a treia ediție a Simpozionului „A face misiune după modelul lui Hristos” se desfășoară la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, în perioada 20-21 iunie. La manifestarea academică participă profesori de…