Manifestări cultural-religioase la Seminarul Teologic din Craiova

Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a organizat săptămâna aceasta o serie de manifestări cultural-religioase, prilejuite de sfârșitul anului școlar. La una dintre acestea a fost prezent și Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a prezentat elevilor seminariști și profesorilor o prelegere cu tema „Gravitatea păcatului desfrânării”, după cum a precizat Gabriela Popescu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

După ce a găzduit la începutul săptămânii Festivalul oratoric pentru elevi „Sfântul Ioan Gură de Aur” și festivitatea de premiere a concursului „Icoana – fereastră spre cer”, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a continuat seria de activități catehetice și educaționale adresate elevilor seminariști. Astfel, miercuri, 19 iunie, s-a desfășurat concursul „Lecturi patristice”, dedicat vieții și personalității Sfântului Ioan Gură de Aur, care a avut ca obiectiv familiarizarea, receptarea și valorizarea operei Sfântului Ioan Gură de Aur, cel mai mare orator al creștinătății ortodoxe.

„Ne bucurăm că elevii au participat în număr destul de mare la acest concurs, s-au pregătit, au studiat, având ca bibliografie în special Cuvântările de Laudă ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt capodopere ale genului patristic”, a precizat părintele profesor Cristin Sperlea.

Evenimentele au continuat joi, 20 iunie, cu serbări care s-au desfășurat la nivelul claselor școlare și lansarea Revistei elevilor clasei a IX-a „Întâmpinări”, sub coordonarea părintelui profesor Cristin Sperlea, având ca redactor – șef pe elevul Muscalu Victor. Manifestarea principală a zilei a avut loc de la ora 11.00, când, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a susținut în fața elevilor seminariști și a profesorilor, conferința pe tema „Gravitatea păcatului desfrânării în viața tinerilor”.

Cu acest prilej, PS Nicodim a subliniat necesitatea imperioasă ca oamenii, cu atât mai mult clericii și dascălii, să aibă o viață morală curată, în acord cu învățătura creștin ortodoxă. În caz contrar, a precizat Preasfinția Sa, „va avea de suferit nu numai viața noastră personală, ci vor fi afectați și cei pentru care noi trebuie să fim modele”.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…