Toate știrile

Examen de admitere la seminarul bucureștean

La Seminarul Teologic Ortodox din București se desfășoară, zilele acestea, examenul de admitere. Elevii de gimnaziu care doresc să urmeze cursurile instituției de învățământ teologic liceal au susținut, astăzi, probele de aptitudine. Anul acesta s-au…

Liturghie arhierească la Bârcea Mică

La 25 mai 2014 Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în filia Bârcea Mică, a parohiei Bârcea Mare, Protopopiatul Deva. Cu această…

Ziua Eroilor la Liège, Belgia

Joi 29 Mai 2014, de Sărbătoarea Înălțării Domnului, când Biserica Ortodoxă Română pomenește pe eroii neamului, la Monumentul Aliaților din Primul Razboi Mondial de la Cointe (Le mémorial interallié de Cointe) părintele Ștefan Barbu, parohul…

Catedrala Episcopală din Slobozia și-a sărbătorit hramul

Joi, 29 mai 2014, în ziua prăznuirii Înălțării Domnului, Catedrala Episcopală din Slobozia și-a sărbătorit hramul. Programul zilei a debutat la ora 8:30, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor săvârșind Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat…

Cerc misionar la Chișineu-Criș

Duminică, 25 mai, la Chișineu-Criș a avut loc întrunirea preoților din Cercul misionar Chișineu-Criș, coordonați din încredințare Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului de către Preacucernicul Părinte Daniel-Mirel Dumitru, care este și noul preot-paroh al…

Ajutoare pentru Centrul din Tălmaciu

O delegație a Departamentului Social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a vizitat bolnavii internați în Centrul de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap din Tălmaciu, județul Sibiu, informează Ziarul Lumina. Din delegație au făcut parte…

Întâlnirea profesorilor de Drept canonic, la Sibiu

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc marți, 27 mai, întâlnirea profesorilor de Drept canonic din Patriarhia Română, informează Ziarul Lumina. Scopul întâlnirii a fost acela de a demara…

Întâlnire după 20 de ani, la Sibiu

Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, promoția 1990-1994, s-au reîntâlnit după 20 de ani de la absolvirea cursurilor de licență, informează Ziarul Lumina. Absolvenții au avut posibilitatea să-și manifeste prețuirea față…

Sfințirea bisericii Parohiei Zemeș

În prima zi a lunii iunie 2014, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va sfinți Biserica „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din…

Lansări de carte la Muzeul Unirii din Iași

La Muzeul Unirii din Iași a avut loc marți, 27 mai 2014, lansarea cărților: „Mesajul eshatologic al spațiului liturgic creștin”, „Reprezentarea vizuală a sacrului” și „Arta antichității târzii pe teritoriul României”. La acest eveniment au…