Întâlnire după 20 de ani, la Sibiu

Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, promoția 1990-1994, s-au reîntâlnit după 20 de ani de la absolvirea cursurilor de licență, informează Ziarul Lumina. Absolvenții au avut posibilitatea să-și manifeste prețuirea față de profesori și îndrumătorii spirituali și să se roage pentru colegii și dascălii care au trecut la Domnul.

Întâlnirea a început în capela facultății, unde Preasfințitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și un sobor de preoți au oficiat Sfânta Liturghie, în prezența Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a profesorilor și a absolvenților. După Sfânta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de Parastas, pentru profesorii și absolvenții trecuți la Domnul, și un Te Deum.

„Este momentul să vă bucurați de această întâlnire și să simțiți că ați fost reprimiți în Alma Mater, în instituția care v-a format și v-a pregătit pentru slujirea preoțească și nu numai. Facultatea de Teologie este ca și o biserică, unde tinerii se formează intelectual și duhovnicește. Vă binecuvântăm pe toți și credem că întâlnirea dumneavoastră este eveniment pentru facultate. Dacă acum 10 ani v-ați reîntâlnit pentru prima dată de la absolvire, acum aveți posibilitatea să spuneți profesorilor și colegilor toate realizările dumneavoastră”, a spus Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurențiu.

Bucurie și prețuire

Întâlnirea a continuat într-una din sălile de curs ale facultății sibiene, unde profesorii au strigat catalogul, iar absolvenții au avut posibilitatea să-și prezinte realizările pe plan familial sau pastoral-misionar. Între profesorii prezenți îi amintim pe pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu și pr. prof. dr. Dumitru Abrudan. În prezidiu, alături de profesori s-a aflat și PS Episcop Siluan, absolvent al promoției 1990-1994, care i-a binecuvântat pe colegi și a transmis gânduri de bine la acest emoționant moment de sărbătoare.

„Astăzi este o zi de mare bucurie și de binecuvântare pentru noi, toți cei care acum 20 de ani părăseam băncile acestei facultăți de teologie, o instituție istorică și prestigioasă, ocrotită de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și ne îndreptăm pașii pe căile țării dar și ale lumii pentru a pune în practică ceea ce am învățat în această facultate și pentru a-L propovădui oamenilor pe Dumnezeu și pentru a sluji neamului românesc. Am venit cu multă bucurie și cu gânduri de recunoștință, de prețuire și de mulțumire față de Dumnezeu, Care ne-a purtat de grijă fiecăruia dintre noi și ne-a chemat pe această cale a cunoașterii Lui, adică a teologiei și a slujirii Lui și poporului lui Dumnezeu. Am venit cu recunoștință și față de păstorii noștri, față de profesorii noștri. Ne aducem aminte cu multă prețuire și de Mitropolitul Antonie Plămădeală, care păstorea credincioșii din Ardeal la acea vreme și de IPS Mitropolit Laurențiu, care ne-a fost profesor de Liturgică și care, prin chemarea lui Dumnezeu, a ajuns mai întâi episcop al Caransebeșului și apoi s-a întors în cetatea Sibiului pentru a păstori nu doar destinele Mitropoliei Ardealului, ci și a Facultății de Teologie, pe care o binecuvântează neîncetat. Am venit cu gânduri de multă prețuire și recunoștință pentru toți profesorii și dascălii noștri, dintre care o parte și-au îndreptat pașii spre înălțimi spre a-I sluji lui Dumnezeu în chip desăvârșit și neîncetat. Avem gânduri de multă bucurie și prețuire față de colegii noștri, pe unii dintre ei revăzându-i prima dată după 20 de ani și tocmai de aceea este o zi aleasă și binecuvântată”, a spus PS Episcop Siluan.

Comentarii Facebook


Știri recente