Toate știrile

Hramul Parohiei ”Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj

Astăzi, 15 august, biserica parohiei ”Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj și-a prăznuit hramul. Sărbătoarea a fost încununată de prezența în mijlocul credincioșilor lugojeni a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Chiriarhul Banatului a…

Mănăstirea Celic-Dere în haine de sărbătoare

Biserica Ortodoxă cinstește la 15 august Adormirea Maicii Domnului. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la mănăstirea Celic – Dere cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. În cadrul…

Hramul Mănăstirii Humor

Mănăstirea suceveană Humor și-a sărbătorit astăzi, 15 august 2015, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat fiind de un sobor de preoţi și diaconi. Anul acesta se…

Sfinții Martiri Brâncoveni

Biserica Ortodoxă Română cinstește la 16 august pe Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și Sfetnicul Ianache. Racla cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu se…

Vizită pastorală în Parohia Ciarda Roșie

Vineri, 14 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Ciarda Roșie din cadrul Protopopiatului Timișoara II. Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba de sfințire…

Prohodul Maicii Domnului la Mănăstirea Negru Vodă

Vineri, 14 august 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului a oficiat slujba prohodului Maicii Domnului la Mănăstirea Negru Vodă, înconjurat fiind de un sobor de preoți, în prezenţa a numeroși credincioși. În…

Sărbătoarea hramului la Mănăstirea Nicula

Mii de oameni au participat la sfintele slujbe oficiate cu prilejul hramului Mănăstirii Nicula. Astăzi, 15 august 2015, în ziua sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al așezământului…

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Mănăstirea Nicula îşi sărbătoreşte hramul în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea a început încă de ieri, 14 august, prin săvârşirea slujbei Privegherii şi a Prohodului Maicii Domnului. Slujba a fost oficiată de către un…

Hram la Centrul Mitropolitan de la Nürenberg

Duminica aceasta, la 16 august 2015, obştea Mănăstirii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” de la Centrul Mitropolitan din Nürnberg își sărbătorește ocrotitorii: Sfinţii Martiri Constantin Vodă Brâncoveanu, împreună cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul…