Tinerii ortodocşi din Italia (Nepsis) se vor întâlni în 10 decembrie 2022, în localitatea Sampeyre. Evenimentul va avea loc la Casa Diocesana Azione Cattolica di Alba (Località Forte di Becetto, nr. 1 – Sampeyre, 12020, CN). La întâlnirea tinerilor Nepsis Italia vor fi prezenţi cei doi ierarhi ai Episcopiei Italiei, Episcopul Siluan şi PS Atanasie de Bogdania, care vor purta cu…
Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor a fost unul dintre membrii fondatori ai Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim din Capitală și un promotor al rugăciunii isihaste. Alexandru Teodorescu, pe numele său de mirean, s-a născut în București în ajunul Crăciunului din 1896. A avut de tânăr preocupări intelectuale, încă din sânul familiei. A urmat liceul la…
Mai multe asociații studențești din Galați organizează sâmbătă un cros caritabil pentru doi colegi de-ai lor. Înscrierile se fac până la startul crosului. Crosul se va desfășura între orele 10:30 și 12:30 pe un traseu de aproximativ 3000 de metri pe Strada Domnească din municipiu. Startul va fi la intersecția Străzii Navelor cu Strada Domnească…
Expoziţia „Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural – 50 de ani” a fost prezentată miercuri în foaierul sălii de plen a Camerei Deputaţilor. Evenimentul a fost organizat de Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, împreună cu Comisia Naţională a României pentru UNESCO, în parteneriat cu Romfilatelia, şi…
Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, iniţiatorul mişcării spirituale şi duhovniceşti „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim, a fost comemorat marţi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Evenimentul s-a desfăşurat în Amfiteatrul Ioan G. Coman al instituţiei, la 60 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Daniil Sandu Tudor. Conferinţa a avut tematica „Părintele…
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis pentru prima duminică din Postul Naşterii Domnului 2022 o scrisoare pastorală tuturor credincioşilor din Patriarhia Română. Ierarhii au subliniat că Postul Nașterii Domnului, cunoscut și ca Postul Crăciunului, este, în primul rând, o perioadă „de pregătire, de rugăciune, de sfințire a sufletului și a trupului nostru prin…
Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia a ajuns în seara zilei de marţi la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unde a fost întâmpinat de peste două mii de băimăreni. Brâul Maicii Domnului a fost adus de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare, unde a fost aşezat cu…
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a împlinit miercuri vârsta de 65 de ani. Patriarhul Daniel l-a felicitat pe Mitropolitul Irineu cu ocazia zilei de naştere. Mitropolitul Irineu s-a născut în 16 noiembrie 1957 în Perişani, judeţul Vâlcea. A făcut studii la Seminarul Teologic din Craiova (1975-1980) și la Institutul Teologic din București (1981-1985). Între 1985-1986…
Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi a anunțat modificările pe care le primește programul catehetic „Cercetându-ți credința” în postul Nașterii Domului. Pentru a fi accesibil românilor aflați la distanțe mari pe continentul american, dar nu numai, proiectul se desfășoară exclusiv online. Pentru perioada postului, se anunță teme legate de Nașterea Domnului, dar și referitoare…
Episcopul Ieronim al Daciei Felix a sfinţit luni capela Complexului de servicii comunitare din localitatea Fântânele din județul Prahova. După slujba de sfinţire a capelei, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie şi a vorbit despre importanţa slujirii aproapelui. „Puterea aceasta a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele care se manifestă şi în acest aşezământ prin slujirea…
„Sfântul Grigorie Palama arată că asceza, smerenia și rugăciunea unită cu lacrimile sunt calea pentru a ajunge la cunoașterea lui Hristos”, a afirmat luni Arhiepiscopul Varsanufie. „Încă din această viaţă, fiinţa umană poate face experienţa realităţii îndumnezeirii sale”, a precizat Arhiepiscopul Râmnicului la Liturghia oficiată în Catedrală Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea. În ziua de cinstire a…