Trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au sfinţit sâmbătă biserica românească „Învierea Domnului”, „Sf. M. Mc. Gheorghe” şi „Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi” din Mannheim, Germania. Soborul slujitor a fost format din: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi…
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va fi prezent duminică în Parohia „Mihai Viteazu I” din Sibiu pentru a participa la o seară duhovnicească dedicată tinerilor. Parohia sibiană organizează împreună cu Asociația Rut în 2 septembrie 2018 seara duhovnicească „Tinerii în căutarea lui Dumnezeu”. Conferința va fi susținută…
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, au resfințit duminică biserica veche a Parohiei Bădăcin, ce datează de la începutul secolului al XVIII-lea. Slujba de resfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată pe esplanada din apropierea bisericii. Cuvântul a fost rostit de Mitropolitul Serafim care…
Mitropolitul Serafim și Episcopul Ignatie s-au rugat miercuri împreună cu tinerii din Negrești, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim obișnuiește să îi viziteze des pe copiii care sunt ajutați financiar de Mitropolia Germaniei pentru a nu abandona școala. De peste cinci ani, prin Proiectul Burse pentru copii săraci…
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim al Germaniei a subliniat vineri în predica sa de la Catedrala din Gura Humorului că „Biserica este cea care, aici pe pământ, ne ajută să ne mântuim, adică ne eliberează de rău şi de păcat”. Prezența Mitropolitului Serafim împreună cu Episcopul Macarie al Europei de Nord la Catedrala din Gura Humorului…
Centrul rus pentru știință și cultură din Berlin a găzduit la începutul lunii martie ședința de lucru a Adunării Episcopilor Ortodocși din Germania (OBKD), sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Augustin, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice. Potrivit unui comunicat oficial, în timpul ședinței de lucru de sâmbătă, 3 martie 2018, participanții au discutat și aprobat textul Scrisorii Pastorale…