Moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul de la Mănăstirea Văratec vor fi aduse în Bucureşti cu prilejul hramului Parohiei „Sfântul Vasile” – Victoria. Printre evenimentele desfăşurate cu ocazia hramului se va număra tradiţionala Procesiune „Calea Sfintei Cruci, scară către Cer!” care va fi organizată în ziua de 13 septembrie 2019. După încheierea acesteia, pelerinii participanţi vor avea…
Mai multe fresce provenind de la Biserica Mănăstirii Văcărești din București sunt expuse la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului Bucureşti din capitală. Expoziţia intitulată „Memoria arhitecturii: Mărturiile unor arhitecţi despre Mănăstirea Văcăreşti” a fost vernisată joi, 22 august. Este deschisă publicului până în 27 iunie 2020. Frescele au fost salvate de la Mănăstirea Văcăreşti, care…
Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale în: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare…
În perioada 2-6 septembrie va avea loc la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti o Conferinţă Internaţională de Muzicologie cu tema „Musical and Cultural Osmoses in the Balkans”. Conferinţa reuneşte, pentru prima dată, peste 140 de cercetători provenind din 19 ţări. Dintre aceştia fac parte muzicologi şi etnomuzicologi români şi străini, cercetători şi studenţi doctoranzi,…
În cuprinsul celor șase protoierii din Capitală sunt 32 parohii care își serbează hramul în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului. Redăm în continuare lista locașurilor de cult bucureștene care au Adormirea Maicii Domnului drept hram principal sau secundar, precum și harta interactivă cu localizarea acestora: Parohia Pitar Moşu, Protoieria Sector I Capitală; Parohia Precupeţii Noi,…
Aproximativ 400 de specialişti din peste 30 de ţări se vor întruni în perioada 2-6 septembrie la cel de-al XII-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene care se va desfăşura la Bucureşti. Congresul este organizat sub egida Academiei Române şi a Association Internationale d’Études du Sud-Est Européen (AIESEE). Deschiderea oficială va avea loc luni, 2…
Cu prilejul liturghiei oficiate duminică la Mănăstirea Radu Vodă, Mitropolitul Antonie de Zahleh a avut cuvinte de apreciere la adresa ţării noastre pe care a numit-o „binecuvântată de Dumnezeu”, iar despre poporul român a spus că „îşi păstrează credinţa cu râvnă”. Înaltpreasfinţia Sa a slujit în 4 august la istorica mănăstire din capitala României cu…
Muzeul ororilor comunismului va fi înfiinţat în cadrul Palatului Parlamentului şi va prezenta crimele, abuzurile şi torturile trăite de poporul român în perioada 1945 – 1989. Decretul pentru promulgarea Legii privind înființarea acestui muzeu a fost semnat de preşedintele Klaus Iohannis în data de 25 iulie. Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor în 26 iunie.…
Biserica Delea Nouă – Calist din Capitală îşi serbează în data de 30 iulie hramul închinat Sfântului Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei. Lăcaşul de cult este singurul din România care deţine un fragment din moaştele mucenicului martirizat la Roma în a doua jumătate a secolului al treilea, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica părintele paroh…
Opt parohii din Bucureşti îşi sărbătoresc hramul principal sau secundar în ziua sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Biserica Ortodoxă cinsteşte vineri pe Sfântul Ilie Tesviteanul, unul dintre marii proroci ai Vechiului Testament. Sfântul Ilie a readus poporul lui Israel la credinţa în Dumnezeu şi a înlăturat cultul zeului sirian Baal. La încheierea activităţii sale profetice, Ilie…
Potrivit Episcopului vicar patriarhal Ieronim Sinaitul, Paraclisul din fața Catedralei Naționale este un sat în miniatură născut în București, un „sat duhovnicesc” format dintr-o minunată biserică de factură moldovenească cu un pridvor deosebit ca la sat, o troiță de sorginte maramureșeană și un altar de vară, un spațiu verde și celelalte instituții care înconjoară lăcașul…