Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit duminică, la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale, despre rugăciunea pentru cei bolnavi despre care a spus că este „cea dintâi binefacere”, apoi a menţionat „ajutorarea lor spirituală, prin vizitare, şi materială prin ajutoarea cu bani, hrană etc”. Avem tendinţa să ne rugăm pentru noi înşine Patriarhul României a abordat…
Duminica a 2-a după Rusalii mai este numită şi Duminica Sfinţilor Români. În această duminică, Părintele Patriarh Daniel a transmis că „Dumnezeu este aproape de oameni. S-a făcut Om printre oameni pentru ca pe oameni să-i apropie de Dumnezeu”. Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de Basilica News Agency (@basilica.ro) pe Iun…
Cei 472 eroi români căzuți la datorie pe pământul Alsaciei și Lorenei, în Primul Război Mondial, au fost pomeniţi sâmbătă în cimitirul militar de la Haguenau unde îşi dorm somnul de veci. Parastasul a fost oficiat de preotul Vasile Iorgulescu. „Ceremonia a fost onorată de prezenţa Consului României la Strasbourg, Domnul Remus Mărăşescu însoţit de doamna…
În urmă cu patru ani, 16 iunie 2016, începea în Creta scrierea unei pagini importante din istoriei Bisericii Ortodoxe: Sfântul și Marele Sinod. Acesta a avut loc la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 26 iunie 2016, sub președinția Sanctitatății sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Delegația Patriarhiei Române, condusă de Preafericitul Părinte Daniel a participat la…
Patriarhul Daniel a vorbit în Duminica Rusaliilor despre practica bisericească de a binecuvânta roadele naturii de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt şi de a înălţa rugăciuni pentru toată creaţia. El s-a referit la semnificaţia frunzelor de nuc sfinţite duminică şi a precizat că „omul sfinţeşte locul dacă păstrează legătura cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt”. „Aceste frunze…
În mesajul prilejuit de Duminica Părinţilor şi Copiilor (7 iunie), Părintele Patriarh Daniel subliniază rolul fundamental pe care familia l-a avut în perioada pandemiei. Preafericirea Sa a numit familia „un mediu natural de creştere şi de formare a copiilor pentru viaţă”. „În această perioadă, a fost apreciat foarte mult timpul petrecut de părinţi alături de copiii…
În predica duminicală, Patriarhul Daniel şi-a exprimat speranţa că în scurt timp credincioşii vor putea participa la cultul divin public. El subliniat beneficiile acestui aspect, mai ales în această perioadă „când foarte mulţi oameni suferă sufleteşte de anxietate, de spaimă”, precizând că slujbele Bisericii sunt „o vindecare de singurătate, de nelinişte”. „În această perioadă suferim…
Mesajul adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, cu prilejul Zilei Naționale a Regalității, 10 mai 2020: Bucureşti, 10 mai 2020 Majestății Sale MARGARETA, Custodele Coroanei române Majestatea Voastră, Hristos a înviat! La sărbătoarea Zilei Naţionale a Regalităţii, cu deosebită bucurie şi stimă, adresăm întregii Familii Regale felicitări, binecuvântări şi calde urări…
„Rodul credinței în Hristos este viața veșnică”, evidențiază Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în predicile din Duminica Tomii. „Credința este capacitatea spirituală de a vedea pe Cel Nevăzut, de a simți prezența lui Dumnezeu în Biserică, în lume și în viața noastră printr-o simțire duhovnicească numită «ochii sufletului». Cei care au crezut nu pentru că au…
Rugăciunea şi nădejdea au fost printre principalele teme abordate de Patriarhul României în predica de la Izvorul Tămăduirii, având în vedere „perioadă grea pe care o traversează lumea întreagă, perioadă tristă din cauza pandemiei de coronavirus”. Patriarhul Daniel a reiterat că, mai ales acum, avem nevoie „de întărire în credinţă, de vindecare, de ajutor pentru…
În Joia Mare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat Sf. Liturghie la Catedrala Patriarhală, a ținut un cuvânt de învățătură și a sfinţit Paştile. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene Urmăriți-ne pe Instagram!