Gânduri la Evanghelia din Duminica Tomii

„Rodul credinței în Hristos este viața veșnică”, evidențiază Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în predicile din Duminica Tomii.

„Credința este capacitatea spirituală de a vedea pe Cel Nevăzut, de a simți prezența lui Dumnezeu în Biserică, în lume și în viața noastră printr-o simțire duhovnicească numită «ochii sufletului». Cei care au crezut nu pentru că au văzut cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului, pe Hristos cel înviat, aceia sunt fericiți”, mai subliniază Preafericirea Sa.

„Noi am primit credința din auzite” prin mărturiile Apostolilor, explică Preafericirea Sa, dar o vedem duhovnicește cu „ochii sufletului”, a subliniat Patriarhul Daniel reflectând asupra episodului evanghelic în care Sfântul Apostol Toma este încredințat de Învierea Domnului (Ioan 20:19-31).

„De aceea, noi după ce auzim Evanghelia citindu-se duminica răspundem la adevărul Evangheliei prin mărturisirea credinței celei adevărate în Crez. Astfel încât Crezul este mărturisirea credinței în adevărul pe care ni l-a binevestit citirea Evangheliei”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Basilica News Agency (@basilica.ro) pe


„Vederea aceasta duhovnicească a lui Hristos este o vedere dincolo de simțuri”, adaugă Părintele Patriarh, argumentând prin cuvintele Sf. Ap. Pavel:

„Credinţa este încredinţarea sau pregustarea celor nădăjduite și dovedirea sau confirmarea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11:1).

Pentru mai multe citate şi imagini inspiraţionale, urmăreşte-ne pe Instagram !

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente