Credincioșii Parohiei Sântimbru din Alba au aniversat duminică 100 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre curățirea inimii ca început al vieții creștine împlinite. „Această purificare lăuntrică se poate realiza prin pocăință, care este,…
Centrul catehetic „Sfânta Varvara” al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, a organizat în perioada 23-24 ianuarie cea de a cincea ediție a taberei de iarnă pentru copii din Munții Parâng. Cei 18 copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani au fost însoțiți de către preotul Ioan Nedelcu, coordonatorul Centrului…
Proiectul construirii primei biserici românești din Otawa a intrat în faza finală de execuție. Sfințirea noii clădiri va avea loc în perioada sărbătorilor de iarnă, anunță Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei. În data de 27 octombrie 2017, la sărbătoare Sfântului Dimitrie cel Nou, crucea a fost pusă pe turla bisericii. În…
Înaltpreasfințitul Părinte Cleopa, Mitropolitul Suediei și al întregii Scandinavii, a efectuat în perioada 28-29 octombrie 2017 prima vizită pastorală în regiunea orașului norvegian Bergen. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a anunțat înființarea parohiei care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Martir Hrisostom din Smirna. Noua parohie va răspunde nevoilor spirituale ale credincioșilor ortodocși greci din…