Norvegia: O noua parohie pentru comunitatea ortodoxă greacă din Bergen

Înaltpreasfințitul Părinte Cleopa, Mitropolitul Suediei și al întregii Scandinavii, a efectuat în perioada 28-29 octombrie 2017 prima vizită pastorală în regiunea orașului norvegian Bergen. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a anunțat înființarea parohiei care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Martir Hrisostom din Smirna.

Noua parohie va răspunde nevoilor spirituale ale credincioșilor ortodocși greci din această zonă a țării. Recent înființata entitate bisericească este cea de-a cincea parohie a eparhiei misionare a Patriarhiei Ecumenice.

Anunțul înființării noii parohii a avut loc duminică, 29 octombrie 2017, când IPS Cleopa a oficiat Sfânta Liturghie la biserica rusească Botezul Domnului din Bergen. După oficierea slujbei, Înaltpreasfinția Sa a anunțat formarea noii comunități parohiale și i-a prezentat pe membrii Consiliului Parohial.

În continuare, ierarhul a subliniat motivele care l-au inspirat să așeze parohia sub protecția Sfântului Hrisostom. Înaltpreasfinția Sa a menționat faptul că prin exemplul de viață creștină, sfântului ocrotitor al parohiei este un model pentru toți credincioșii.

Sfântul Hrisostom s-a născut în anul 1867 în Triglia şi a suferit moarte martirică în anul 1922, fiind ucis de turci. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei în anul 1993.

Credit: Metropolis of Sweden

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Curs de muzică bizantină la Baia Mare

Băimărenii interesați de muzica bizantină au posibilitatea de a deprinde tainele cântării bisericești bizantine prin participarea la cursul organizat de Asociația Culturală „Theologos”. Asociația „Theologos” în parteneriat cu Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și…

Martie, Luna pentru Viață la Iași: Program

Martie 2020 va fi Luna „Pentru viață. Pentru părinți, pentru copii”, anunță România pentru Viață. Peste 900 de localități din România și Republica Moldova vor avea manifestări dedicate acestei cauze, iar punctul culminant va fi…