La Mănăstirea ‘Brâncoveanu’ de la Sâmbăta de Sus a avut loc sâmbătă, 20 octombrie 2012, ședința Consiliului eparhial din Arhiepiscopia Sibiului, după cum ne informează Ziarul Lumina. În cadrul acesteia, au fost aprobate toate lucrările sectoarelor administrative din eparhie și s-au evaluat proiectele în desfășurare. Ședința a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată în paraclisul…
Accidentul nuclear de la Fukushima-Daiichi din 11 martie 2011, provocat de cutremurul din nord-estul Japoniei, urmat de tsunamiul de mari proporții, a determinat evacuarea spre vestul țării a aproape un milion de locuitori, dar și a altor sute de mii în afara țării. În acest context s-a decis imediat și suspendarea temporară a misiunii parohiei…
22 octombrie 1853 – S-a născut în Provița de Sus, județul Prahova, viitorul Mitropolit Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), arhiereu-vicar, apoi Episcop al Dunării de Jos (1902-1909), fost profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, membru de onoare al Academiei Române (1918). A trecut la Domnul pe data de 12 noiembrie 1934.
21 octombrie 2001 – A fost întronizat Înaltpreasfințitului Mitropolit Iosif ca Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale. S-a născut la 19 februarie 1966, la Vișeu de Jos, județul Maramureș. Este hirotonit diacon la 19 octombrie 1993 și preot la 26 octombrie 1993 celib pe seama capelei Facultății de Teologie din Alba Iulia de către Episcopul…
21 octombrie 2012 – Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii își serbează astăzi ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion. S-a născut în localitatea Tălmaciu, județul Sibiu din părinții Nicolae și Măcinica Bălțat, la botez primind numele de Dumitru. Pe data de 5 mai 1989 este tuns în monahism la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, județul Brașov, de…
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistele Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, ale Sfântului Mucenic Oprea și ale Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise din Sibiel, în noua colecție de „Acatiste și Vieți…
Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande aniversează, duminică, 21 octombrie 2012, cinci ani de la înființare, informează Biroul de Presă al Episcopiei. La 23 octombrie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a aprobat prin rezoluția nr. 4708, înființarea acestei eparhii noi; sediul Episcopiei…
20 octombrie 1960 – A trecut la cele veșnice în Biertan (reînhumat la 23 august 1992 în Oradea), Episcopul Nicolae Popovici. Studii la Gimnaziul din Dumbrăvenii, Școala normală „Andrei Șaguna” din Sibiu, cu diferență de liceu și bacalaureat la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1923), Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1923-1927), doctoratul la Facultatea de…
25 octombrie 1988 – A trecut la cele veșnice în Sibiu, preotul și profesorul de teologie Dumitru Călugăr. Studii la Școala normală „Andrei Șaguna” din Sibiu, cu diferență de liceu și bacalaureat, apoi la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1928-1932); licența (1943), cursuri de specializare pentru Didactica și Metodica învățământului religios la Universitatea din Jena;…
24 octombrie 1894 – A trecut la cele veșnice în București, pictorul Gheorghe Tattarescu, pionier al neo-clasicismului și al picturii în ulei. A studiat cu unchiul său, pitarul Nicolae Teodorescu, zugrav de biserici, al cărui elev a continuat apoi să fie la școala de zugravi de la Buzău. Artistic s-a format la Roma, unde a…
19 octombrie 1976 – A trecut la cele veșnice în Târgoviște, preotul și profesorul Constantin Nițescu (Zlatian). Studii la Seminarul „Nifon” din București (1907-1915), licențiat al Facultăților de Drept (1918), Filosofie (1919) și Teologie (1920) din București, doctor în Teologie la București (1932). Paroh la Ghinești-Dâmbovița (1916-1920), preot militar (1916-1918), paroh la „Sfântul Gheorghe” din…
22 octombrie 1853 – S-a născut în Provița de Sus, județul Prahova, viitorul Mitropolit Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), arhiereu-vicar, apoi Episcop al Dunării de Jos (1902-1909), fost profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, membru de onoare al Academiei Române (1918). A trecut la Domnul pe data de 12 noiembrie 1934.
21 octombrie 2012 – Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii își serbează astăzi ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion. S-a născut în localitatea Tălmaciu, județul Sibiu din părinții Nicolae și Măcinica Bălțat, la botez primind numele de Dumitru. Pe data de 5 mai 1989 este tuns în monahism la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, județul Brașov, de…
S-a născut la 19 februarie 1966, la Vișeu de Jos, județul Maramureș. Este hirotonit diacon la 19 octombrie 1993 și preot la 26 octombrie 1993 celib pe seama capelei Facultății de Teologie din Alba Iulia de către Episcopul (actualmente Arhiepiscop) Andrei al Alba Iuliei, a fost duhovnic și preparator (catedra de Morală) în cadrul Facultății…
19 octombrie 1959 – S-a născut în localitatea Tălmaciu, județul Sibiu, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii din părinții Nicolae și Măcinica Bălțat, la botez primind numele de Dumitru. Pe data de 5 mai 1989 este tuns în monahism la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, județul Brașov, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Antonie Plămădeală, unde…
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan s-a născut la 19 octombrie 1959, în comuna Corbi, județul Argeș. A studiat la Seminarul Teologic din Craiova (1974-1979), apoi la Institutul Teologic Universitar din București (1980-1984). De asemenea, în perioada 1986-1990, a urmat studii de doctorat la Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris. A intrat în monahism în 1984, la Schitul…
19 octombrie 1976 – A trecut la cele veșnice în Târgoviște, preotul și profesorul Constantin Nițescu (Zlatian). Studii la Seminarul „Nifon” din București (1907-1915), licențiat al Facultăților de Drept (1918), Filosofie (1919) și Teologie (1920) din București, doctor în Teologie la București (1932). Paroh la Ghinești-Dâmbovița (1916-1920), preot militar (1916-1918), paroh la „Sfântul Gheorghe” din…
19 octombrie 1918 – S-a născut în Mârzești, județul Orhei, preotul Igor Jechiu, publicist și bibliofil. A studiat la Seminarul Teologic din Chișinău (1931-1939) și la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1939-1943); cursuri de doctorat la aceeași Facultate (1947-1949), abandonate ulterior. Profesor la Seminarul Teologic din Chișinău (1943-1944), redactor al revistei „Luminătorul” (1943-1944), preot la…