Triodul, urcuș spre înviere

În Biserica Ortodoxă Duminică, 24 februarie 2013, începe Perioada Triodului. Duminica Vameșului și a Fariseului este prima duminică din această perioadă. Etimologic, cuvântul triod provine din grecescul triodion, format din cuvintele ‘tria’, trei, și ‘odi’, odă, adică cântare în trei ode/strofe.

Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paști) și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul. Astfel, timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și Fariseului și până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total 10 săptămâni.

Cele trei săptămâni de dinainte de Postul Mare reprezintă săptămânile pregătitoare. Fiecare din aceste săptămâni are o temă proprie, care se reflectă în lecturile din Sfânta Scriptură prescrise în aceste zile la slujbe sau la Sfânta Liturghie.

În această perioadă premergătoare, Biserica ne pregătește pentru postire, dar ne și introduce încet-încet în atmosfera Postului Mare. Săptămâna care urmează Duminicii Vameșului și Fariseului este una de dezlegare la toate (miercurea și vinerea nu se postește în această săptămână). Săptămâna care urmează Duminicii Fiului Risipitor este una normală – adică se postește miercurea și vinerea. După Duminica Înfricoșatei Judecăți, nu se mai mănâncă carne, ci doar ouă, pește și produse lactate.

Perioada Triodului este singura perioadă a anului liturgic în care se oficiază toate cele trei Sfinte Liturghii ale Bisericii Răsăritene. Totodată, cântările din cadrul slujbelor sunt speciale.

În cele ce urmează prezentăm un articol postat pe doxologia.ro, referitor la Perioada Triodului, intitulat: Triodul, urcuș spre înviere

Perioada triodului este o chemare la unirea cu Hristos, în moartea și Învierea Sa. Aceasta ne descoperă că omul nu este om cu adevărat, decât în comuniune cu Dumnezeu și că doar atunci, el este cu adevărat liber.

Pocăința este o forță morală de primă valoare, sursă a oricărui progres spiritual al omului, care îl ajută pe acesta să se ridice la starea bărbatului desăvârșit, prin evitarea păcatului și prin înfăptuirea binelui. Dimensiunea specifică pocăinței, în duhul autentic ortodox, este aceea de stare permanentă a Bisericii, în integritatea ei și a fiecărui membru, în parte. Pocăința nu se oprește niciodată. Pe întreg parcursul anului bisericesc, omul are posibilitatea, atât în cadrul cultului liturgic, cât și personal, să lucreze și să desăvârșească pocăința sa.

Triodul-perioadă specială de pocăință

Cu toate acestea, în cadrul timpului liturgic există o perioadă privilegiată, cu un puternic caracter penitențial și aceasta este perioada Triodului, care începe cu duminica Vameșului și a fariseului și se termină în sâmbăta din ajunul Învierii Domnului. Ne punem întrebarea: dacă pocăința este o lucrare permanentă a omului, de ce ea capătă o altă valoare în această perioadă? Există două răspunsuri la această întrebare: pe de o parte, pocăința pe care o facem acum precede evenimentul Învierii lui Hristos și, implicit, al învierii noastre, iar pe de altă parte, pocăința pe care o săvârșim acum nu este una strict personală, căci întreaga Biserică este în stare de pocăință. Întreaga comunitate bisericească suspină și strigă : „Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă”.

Această rugăciune scurtă de pocăință, devine acum respirația Bisericii. Suspinul meu este unit cu suspinul fratelui meu, încât suspinul lui devine suspinul meu și durerea mea devine durerea lui. Pocăința, în această perioadă are o mare putere, „căci unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, spune Mântuitorul, acolo sunt și Eu, în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Așadar, roadele pocăinței nu le culeg numai eu personal, ci întreaga comunitate se împărtășește de roadele pocăinței, iar rodul cel mai mare este Învierea.

„Ușile pocăinței” se deschid din prima duminică a Triodului

Primul semn prevestitor al pregătirii pentru lupta duhovnicească, ni-l dau cele trei stihiri, care se cântă după Evanghelia Utreniei: Ușile pocăinței†¦, În cărările mântuirii… și La mulțimea faptelor mele celor rele…, stihiri care ne umplu de umilință și ne răscolesc inimile. Aceste cântări sunt un răspuns neîntârziat al conștiinței credincioșilor „care-și vin în fire”, în urma pătrunzătoarelor cuvinte de chemare și de îndemn, adresate de Domnul Hristos. În lumina lor, ne vedem cu sufletul și cu trupul întinate de mulțimea faptelor celor rele pe care le-am făcut, cu viața de până acum irosită în lenevire, iar ziua Înfricoșatei Judecăți apropiindu-se.

Așadar, „Ușile Pocăinței”, acum sunt ușile cerului, deschise în inimi pentru toți. „De aceea, perioada Triodului, ca școală a eliberării de păcat și nevoință pentru mântuire, este un urcuș spre Sfintele Paști, o ridicare a sufletului din păcat, pentru a-L întâlni pe Hristos, Cel înviat, căci învierea în Hristos este cu adevărat viața împărăției lui Dumnezeu împărtășită oamenilor”.

Pe aceste uși ale pocăinței a intrat și vameșul din parabola primei Duminici a Triodului, descuindu-le cu cheia următoarelor cuvinte: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul”. Cheia lui a fost pocăința puternică, unită cu smerenia. De fapt, aceasta este cea mai potrivită pregătire pentru slăvita Înviere, căci ceea ce facem noi în vremea postului este să ne curățim de păcate, prin pocăință și smerenie. Smerenia este începutul înnoirii noastre, de aceea Triodul ne arată că vameșul prin smerenie a luat o mulțime de daruri: „Fariseul de slavă deșartă fiind biruit , iar vameșul în pocăință plecându†‘se au venit la Tine Însuți, Stăpâne. Ci acela lăudându†‘se, s†‘a lipsit de bunătăți, iar acesta negrăind, s†‘a învrednicit darurilor” (Stihiră din slujba Vecerniei).

Așadar, încă din prima zi a perioadei Triodului, este anunțată pocăința, în jurul căreia vor gravita toate slujbele oficiate în biserică, dar și toate ostenelile particulare ale credincioșilor smeriți, evlavioși și plini de sfințenie.

În suspinul Vameșului din templu, din prima duminică a Triodului, este anticipată rugăciunea stăruitoare, plină de credință și de nădejde, a tâlharului răstignit de-a dreapta Mântuitorului, pătruns, în ultimele clipe ale vieții sale pământești, de pocăință profundă. Iar rugăciunea tâlharului este ecoul rugăciunii Vameșului din templu.

Comentarii Facebook


Știri recente