Flux de știri
22:00basilica.ro
Duminica Samarineanului milostiv la Catedrala din Timișoara
În Duminica a XXV-a după Rusalii, Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a slujit la Catedrala mitropolitană din Timișoara. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit în treapta diaconiei pe tânărul teolog Cătălin Heler pe…
basilica.ro
21:45basilica.ro
Hram la Biserica Sf. Mina din Sibiu
Biserica „Sfântul Prooroc Ilie” și „Sfântul Mina” din cartierul sibian Turnișor și-a serbat astăzi, 11 noiembrie, cel de-al doilea hram. Credincioșii din această parte a orașului au participat în număr mare la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, potrivit mitropolia-ardealului.ro. În soborul de preoți s-au aflat exarhul mănăstirilor din…
basilica.ro
21:30basilica.ro
Sfântul Mina sărbătorit la Cluj Napoca
În Biserica Ortodoxă este pomenit pe 11 noiembrie Sfântul Mucenic Mina, făcătorul de minuni. Acesta este originar din Egipt și a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraților romani Dioclețian si Maximian. A slujit în armata romană și apoi s-a retras în pustie pentru a se dedica rugăciunii și pentru a fugi de închinarea…
basilica.ro
21:14basilica.ro
O nouă biserică sfințită în Deva
Biserica „Sfântul Gheorghe” și „Sfântul Mina” din curtea Inspectoratului Județean de Poliție din Deva a fost sfințită astăzi, 11 noiembrie 2013. Slujba de târnosire a fost oficiată de Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, și Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gurie. Cei trei ierarhi au binecuvântat și monumentul…
basilica.ro
21:00basilica.ro
Resfințirea bisericii din Telești
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a oficiat slujba Sfintei Liturghii cu prilejul resfințirii Bisericii din Parohia Telești, cu hramul „Sfinții Voievozi”. Constuită între anii 1909-1919, sfântul lăcaș a fost sfințit la data de 13 septembrie 1919 de către preasfințitul Alexie Șerban Craioveanu, Episcop…
basilica.ro
20:30basilica.ro
Duminica a XXV-a după Rusalii la Catedrala din Giurgiu
La 10 noiembrie 2013, creștinii ortodocși s-au aflat în Duminica a XXV-a după Rusalii. În Catedrala Episcopală din Giurgiu, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, potrivit episcopiagiurgiului.ro. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa, a explicat sensurile…
basilica.ro
20:27basilica.ro
Au fost depuse semnăturile românilor pentru inițiativa „Unul dintre noi”
Luni, 11 noiembrie 2013, au fost depuse la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, formularele cu semnăturile susținătorilor Inițiativei cetățenești europene „Unul dintre noi”. Prin această inițiativă se propune ridicarea nivelului de protecție juridică în Uniunea Europeană a demnității, a dreptului la viață și a integrității fiecărei ființe umane, începând de la…
basilica.ro
20:19basilica.ro
Sfințirea sediului Facultății de Sociologie
Reprezentanții Universității din București au inaugurat, lunea aceasta, noul sediu al Facultății de Sociologie și Asistență Socială și căminul Gaudeamus al acesteia. Slujba de sfințire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul Episcop-vicar patriarhal, în prezența mai multor personalități ale vieții academice dar și a studenților, masteranzilor și doctoranzilor. După slujba de sfințire toți…
basilica.ro
20:00basilica.ro
A fost sfințită Biserica din centrul comunei brăilene Ianca
Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea brăileană Ianca a fost sfințită duminică, 10 noiembrie 2013. Cu acest prilej, ierarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, a dat noului lăcaș și un al doilea hram, pe Sfântul Trifon, ocrotitorul agricultorilor. Datând din prima parte a secolului al XIX-lea, sfântul lăcaș a fost distrus imediat după Primul…
basilica.ro
19:42basilica.ro
Sărbătoare militarilor din regimentul 30 Gardă
Biserica militară din cadrul Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București și-a sărbătorit astăzi, 11 noiembrie 2013, ocrotitorul, Sfântul Mare Mucenic Mina. La Sfânta Liturghie au participat cadre militare active sau în retragere. La final a fost oficiat parastasul pentru soldații trecuți la Domnul. La final a fost dezvelită statuia ecvestră a lui Mihai Viteazu,…
basilica.ro
19:30basilica.ro
Slujbă Arhierească în Parohia Perișani Băiașu
Manifestările culturale și religioase din zilele de 9 și 10 noiembrie ale acestui an au reunit în pitoreasca localitate Perișani a Țării Loviștei sute de credincioși din nordul județului Vâlcea și din țară, veniți aici să aniverseze cea de-a XIII-a ediție a „Zilei comunei Perișani”, și odată cu aceasta să comemoreze 683 de ani de…
basilica.ro
19:00basilica.ro
Sfințirea bisericii din Lunca Câlnicului
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Mucenic Sebastian” din localitatea brașoveană Lunca Câlnicului a fost sfințită duminica aceasta. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, după cum aflăm de la TRINITAS TV. Credincioșii din cartierul de blocuri ridicat în jurul unei foste fabrici și-au dorit…
basilica.ro
18:30basilica.ro
Sărbătoarea hramului Mănăstirii Obârșia Lotrului din județul Vâlcea
În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Mina, astăzi, 11 noiembrie, tânăra Mănăstire „Sfinții Martiri Brâncoveni” și „Sfântul Mare Mucenic Mina” din stațiunea montană Obârșia Lotrului, județul Vâlcea, și-a serbat într-un cadru festiv duhovnicesc cel de-al doilea hram. Sărbătoarea a început duminică seara, cu slujba de priveghere, iar astăzi, prăznuirea a continuat cu Taina Sfântului Maslu,…
basilica.ro
18:15basilica.ro
Sărbătoarea Sfântului Nectarie la Catedrala din Timișoara
Sâmbătă, 9 noiembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Nectarie de la Eghina, Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană din Timișoara înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, potrivit mitropolia-banatului.ro. Credincioșii prezenți la slujbă, au avut bucuria de a se închina la o părticică din Moaștele…
basilica.ro
18:00basilica.ro
Prăznuirea Sf. Muc. Mina la Tulcea
Luni, 11 noiembrie a.c., Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia tulceană Sf. Mc. Mina. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de către Preasfințitul Visarion înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La sfânta Liturghie au luat parte numeroși credincioși din parohie, dar și din întregul oraș. În cuvântul de…
basilica.ro
17:53basilica.ro
Moment aniversar în Eparhia Maramureșului și Sătmarului
Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului împreuna cu angajații Centrului eparhial l-au felicitat Luni 11 noiembrie, pe ÎPS Arhiepiscop Justinian cu ocazia împlinirii a 23 de ani de la intronizarea ÎPS Sale ca Întâistătător al Eparhiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Satmarului, dorindu-i sănătate și păstorire rodnică încă mulți ani. Înaltpreasfințitul Părinte…
basilica.ro
17:41basilica.ro
Resfințirea bisericii parohiei vrâncene Coza
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parohia vrânceană Coza a fost resfințită duminică, 10 noiembrie 2013. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Ierarhul, împreună cu un sobor de slujitori, a săvârșit în continuare Sfânta Liturghie pe o scenă special amenajată în apropierea lăcașului de cult, după cum ne-a…
basilica.ro
17:30basilica.ro
Credință și cultură la Moniom
Biserica satului Moniom – localitate componentă a municipiului Reșița – a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul praznicului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil – ocrotitorii locașului de cult. Sărbătoarea bisericii și a satului Moniom s-a desfășurat anul acesta pe parcursul a trei zile – în perioada 7-9 noiembrie – când au avut loc o serie…
basilica.ro
17:00basilica.ro
Parohia Ciclova Montană în haină de sărbătoare
În Duminica a XXV-a după Rusalii, Preasfințitul Lucian Episcopul Caransebeșului a târnosit biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Ciclova Montană, Protopopiatul Reșița. După slujba târnosirii Ierarhul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie în prezența unui număr însemnat de credincioși. În cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh a fost…
basilica.ro
16:02basilica.ro
Biserica Sfântul Mina – Vergului, în sărbătoare
Mii de bucureșteni au participat astăzi, 11 noiembrie 2013, la hramul Bisericii „Sfântul Mina” – Vergului din București. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre minunile și virtuțile Sfântului Mucenic Mina:…
basilica.ro