Nașterea Domnului prăznuită la Oradea

Marele praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos din Anul Mântuirii 2013 a fost sărbătorit cu multă bucurie duhovnicească de către întreaga suflare dreptmăritoare din Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei.

La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în paraclisul de iarnă ce are ca ocrotitori pe Sfinții Ierarhi Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei și Nectarie al Pentapolei, făcătorii de minuni. La slujbă au luat parte sute de credincioși orădeni, veniți să se îmbogățească spiritual și să primească merinde pentru suflet în ziua sfântă de Crăciun.

Răspunsurile liturgice au fost date de către corul „Sfântul Niceta de Remesiana” al Catedralei Episcopale din Oradea.

În cuvântul de învățătură rostit, Chiriarhul Oradiei a vorbit despre însemnătatea măritului praznic al Nașterii Domnului, marea sărbătoare a întregii lumi creștine a Nașterii după trup a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu înomenit, care a venit în lume „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), subliniind înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice ce s-a citit, de Sfântul Apostol și Evangelist Matei.

La final, Ierarhul a adresat urări de sărbători fericite și binecuvântate tuturor celor prezenți, îndemnând pe dreptcredincioșii creștini din cetatea Oradiei ca, în aceste zile de praznic, să își umple sufletele de lumina și bucuria ce izvorăsc din Nașterea Pruncului Iisus în ieslea din Betleem, Care a venit în lume pentru mântuirea neamului omenesc.

În a doua zi de Crăciun, când întreaga Biserică dreptmăritoare prăznuiește Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Sofronie a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica „Adormirea Maicii Domnului”, vechea Catedrală Episcopală a Oradiei, Biserica cu Lună, cum este îndeobște cunoscută, în sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de către corul mixt al Bisericii cu Lună.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea fragmentului scripturistic rânduit, de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, Preasfinția Sa a vorbit despre marele dar pe care Dumnezeu l-a oferit omenirii, în persoana Fecioarei Maria, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea care s-a învrednicit a-L naște pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat din Sfânta Fecioară, prin lucrarea Duhului Sfânt, fără a strica pecețile fecioriei sale, subliniind importanța rolului Maicii Domnului, care este și Maica Bisericii, în împlinirea tainei mântuirii neamului omenesc.

În ziua a treia de Crăciun, când este pomenit Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de preoți și diaconi, în biserica parohială cu hramul „Buna Vestire” din Oradea.

(Articol realizat de Pr. Cristian Rus)

Comentarii Facebook


Știri recente