În Duminica a 7-a după Paşti, parohul Vasile Rus din localitatea năsăudeană Nepos a organizat un eveniment duhovnicesc pentru credincioşii din parohie. Nepos a fost una din primele localităţi din România care au cunoscut fenomenul neoprotestant. Ofensiva prozelitistă a primit un nou contur după 1990, iar satele de pe lunca Someşului au înregistrat o creştere…
În Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, 24 mai, în eparhiile din Transilvania au fost oficiate sfinţiri şi s-au binecuvântat lucrările realizate la mai multe locaşuri de cult, informează Ziarul Lumina. Ierarhii i-au îndemnat pe credincioşi să se împărtăşească din harul vieţii veşnice. În prima duminică după Înălţarea…
Parohia Scaune, Protoieria Sector 3 Capitală, şi Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniţă Sofia“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor au organizat miercuri, 20 mai, simpozionul „Înălţarea Domnului, înălţarea omului“, informează Ziarul Lumina. Evenimentul a avut loc la biserica Parohiei Scaune, iar invitată a fost prof. Viorica Provian. La simpozion, alături de copiii din cadrul Centrului de…
Arhiepiscopia Dunării de Jos, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi, Primăria Municipiului Galaţi, Centrul Cultural „Dunărea de Jos“ şi Biblioteca „V.A. Urechia“, a organizat sâmbătă, 23 mai, în municipiul Galaţi, concertul de folclor românesc „Credinţă, cânt şi tradiţii strămoşeşti“, informează Ziarul Lumina. La evenimentul cultural-artistic invitat special a fost Grigore Leşe. Concertul de folclor autentic…
Localitatea Mănăstirea Caşin din judeţul Bacău a fost, în urmă cu două zile, gazda unuia dintre cele mai importante evenimente pentru această comunitate. Biserica cu hramurile „Buna Vestire“ şi „Sfântul Simeon Noul Teolog“ a fost târnosită de trei ierarhi ai Bisericii noastre, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, informează Ziarul Lumina. Pentru osteneala depusă,…
Copiii clasei a IV-a E a Şcolii Gimnaziale 150 „Sfântul Elefterie“, împreună cu părinţi, bunici şi arhitecţi din cadrul programului „De-a arhitectura“, au organizat săptămâna trecută un workshop comunitar la Biserica „Sfântul Elefterie“-Vechi, a Parohiei „Sfântul Elefterie“ din Capitală. Workshopul comunitar, intitulat „Şcoala în cartier“, a fost iniţiat şi coordonat de o echipă de arhitecţi,…
Realitatea postdecembristă a României, care dezvoltă în prezent chipuri paradoxale, legitimează, în mod luminos, şi o evidentă sporire a credinţei. Nu atât numărul mare de locaşuri ortodoxe ridicate în această perioadă confirmă adevărul acesta, cât mai ales duhul curat, primenit, statornicit în sufletele celor mulţi, abandonaţi, umiliţi, agresaţi, ignoraţi, surprinşi de iuţeala vremurilor, care se…
În Duminica a VII-a după Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Checea Română, Protopopiatul Timișoara I, potrivit mitropolia-banatului.ro. Chiriarhul Banatului a fost întâmpinat în fața bisericii parohiale cu hramul “Pogorârea Sfântului Duh” de către soborul slujitorilor și al credincioșilor, condus de către părintele paroh Gheorghe…
Mitropolitul Clujului a vizitat duminică, 24 mai 2015, comunitatea ortodoxă din localitatea Iclod, în apropierea orașului Gherla. Ierarhul a binecuvântat lucrările de restaurare a picturii, realizate în ultimii ani, la biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” și a oficiat alături de un sobor de preoți și diaconi Sfânta Liturghie. Au fost prezenți la sfintele…
Lunea aceasta, în sala de conferințe a Protoieriei Însurăței, din Arhiepiscopia Dunării de Jos, s-a desfășurat conferința cu titlul generic „Misiunea parohiei astăzi”. Întâlnirea a debutat la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Însurăței, cu Sfânta Liturghiearhierească, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. „Ne-am împărtăşit din bucuria de a descoperi…
Zi de mare sărbătoare a fost în duminica a 7-a după Paști – 24 mai 2015 – la Parohia ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Șimleu Silvaniei, la doar câteva zile de la hramul bisericii. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit, alături de un sobor de preoți, Sfânta Liturghie, potrivit Radio Renaşterea.…
În Duminica după Înălţarea Domnului, la 24 mai 2015, credincioşii din localitatea Rotbav, judeţul Braşov, au trăit momente unice în istoria satului din Ţara Bârsei. Biserica din localitate a fost resfinţită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, după ce în ultimii ani locaşul de închinare a fost renovat şi împodobit cu pictură. Toate…
Evaluarea Concursului Naţional de Materiale Didactice „Educaţia religioasă – tradiţie şi actualitate”, ediția I, are loc zilele acestea la Centrul cultural-social „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina” al Mănăstirii Radu Vodă din Capitală. Evenimentul este organizat de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în perioada 2 februarie – 7 iunie 2015. „Acest concurs are ca…
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut, în format broșură, acatistul Sfântului Simeon Noul Teolog, prefețat de viața acestuia, relatată pe scurt. Prin Colecția „Acatiste și Vieți de Sfinți”, editura vine în întâmpinarea credincioșilor care, din evlavie față de Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog, se roagă acasă, dar și la bisericile pe…
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut, în format broșură, acatistul Sfântului Simeon Noul Teolog, prefețat de viața acestuia, relatată pe scurt. Prin Colecția „Acatiste și Vieți de Sfinți”, editura vine în întâmpinarea credincioșilor care, din evlavie față de Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog, se roagă acasă, dar și la bisericile pe…
Copiii de la Grădinița „Sfântul Dimitrie” a Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu reprezentanți ai Departamentului Social, au vizitat lunea aceasta Centrulde Plasament pentru Copilul cu Dizabilități„Speranța” din Sibiu, după cum aflăm de la TRINITAS TV. Cu această ocazie, micuții de la grădiniță au susținut un scurt moment artistic, iar la final le-au oferit copiilor mai multe…
Marți, 26 mai 2015, orele 18.00, în Aula Mare a Universității „George Bacovia” din Bacău, Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, este invitat de către Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România, Filiala Bacău la un dialog cu tinerii. Subiectul principal al întâlnirii este „Criza spirituală a societății post-moderne”, potrivit epr.ro. Aceasta se dorește a fi…
La 22 mai 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, părintele Sabin Mâţ, Protopop de Giurgiu, alături de un sobor de preoţi, a săvârşit slujba de sfințire a Centrului Medical „Quality Compas” Dunăreana, potrivit episcopiagiurgiului.ro. Cu acest prilej, noul centru medical a primit ca ocrotitori pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Centrul ,,Quality Compas”…
În baza protocolului de colaborare dintre Ministerul Sănătății și Patriarhia Română și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, în Episcopia Devei și Hunedoarei, la Centrul Eparhial se organizează în perioada 18-28 mai 2015 cursuri pe probleme de sănătate ținute de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, prin doamna doctor Birău Cecilia, cursuri la care vor…
În ziua de 24 mai, Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a VII-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, prilej cu care în biserica Parohiei Malu Spart, Protopopiatul Bolintin, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. De la Catedrala Episcopală din Giurgiu au fost aduse spre închinare…