Duminica a VI-a după Rusalii în Arhiepiscopia Craiovei

Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a primit duminică, 12 iulie, vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei care a săvârşit aici slujba Sfintei Liturghii, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a precizat Preot Gheorghe Cioiu.

Câteva sute de credincioşi veniţi din toate cartierele municipiului Craiova au participat, în Duminica a VI-a după Rusalii, la slujba Sfintei Liturghii săvârşite de Întâistătătorul Bisericii din Oltenia, IPS Părinte Mitropolit Irineu, în Catedrala chiriarhală din Cetatea Băniei.Cu acest prilej ei au putut fi martori şi la Taina Hirotoniei care a fost sîvârşită în timpul Sfintei Liturghii. Astfel, diaconul Florentin Ghiră a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Prapor din Protoieria Craiova Sud, iar tânărul teolog Cristinel Sergiu Pupăzan a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Săuleşti din Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj.

În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a detaliat învăţăturile desprinse din pericopa evanghelică duminicală (Matei 9, 1-8) care relatează despre minunea vindecării de către Mântuitorul Hristos a slăbănogului din Capernaum.

„Minunile săvârşite de către Mântuitorul Iisus Hristos şi relatate de sfinţii evanghelişti ne întăresc convingerea că atât iertarea păcatelor cât şi vindecarea trupească stau numai în puterea lui Dumnezeu. Chiar şi sfinţii care au tămăduit oameni, care au săvârşit minuni în viaţa lor pământească, nu au făcut-o cu puterea lor, ci cu cea a lui Dumnezeu. De altfel, la Taina Sfintei Spovedanii preotul cere credinciosului să mărturisească tot ce are pe suflet Celui ce este nevăzut, Mântuitorului Hristos, preotul nefiind decât un martor şi un mijlocitor, prin har şi rugăciune, al mărturisirii făcute înaintea lui Dumnezeu. De aceea iertarea păcatelor şi vindecarea trupească sunt legate şi le dobândim împreună pentru că numai astfel putem merge pe Calea pregătită nouă de Mântuitorul. Căci cu adevărat mare este puterea lui Dumnezeu şi minunile lui tămăduitoare îşi fac prezenţa în viaţa noastră dacă, precum bolnavii din Evanghelie ce au fost vindecaţi, cerem iertare pentru păcatele noastre, dacă cerem cu credinţă şi cu inimă curată vindecare trupească şi sufletească. Mântuitorul va asculta glasul rugăciunii noastre venite din inimă pentru că El este Părinte bun şi iubitor de oameni. El va pogorî asupra noastră harul Duhului Sfânt care ne va cuprinde în lumina sa binefăcătoare şi ne va întări pentru a putea trece prin necazurile, suferinţele şi bucuriile acestei vieţi, pentru a ne împlini misiunea pe care o avem pe acest pământ, pregătirea spre a deveni moştenitori ai Împărăţiei cerurilor”, a spus IPS Irineu.

Comentarii Facebook


Știri recente