„Puterile noastre pământești nu pot să-I mulțumească îndeajuns lui Dumnezeu pentru darul vieții”, a transmis marți Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei la Gala Pro Vita, organizată cu prilejul împlinirii a 15 ani de activitate.
Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, și a reunit parteneri, colaboratori, donatori, voluntari, preoți și susținători ai lucrării pro-viață.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a vorbit despre responsabilitatea și binecuvântarea primirii vieții.
„Nu există cuvânt de mulțumire adecvat pentru faptul că mâna Sa creatoare se prelungește prin tații și mamele care zămislesc și nasc prunci. Pentru că faceți parte din această lucrare, vă mulțumim”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
15 ani împreună pentru viață
Ediția din acest an s-a desfășurat sub tema „De 15 ani împreună pentru viață”, accentul fiind pus pe recunoștința față de oamenii care au contribuit la dezvoltarea proiectelor dedicate sprijinirii mamelor, copiilor și familiilor numeroase.
Părintele Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita din anul 2011, a rememorat perioada în care a slujit la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași și a explicat cum experiența întâlnirii cu viața aflată la început l-a determinat să se implice în această lucrare.

„Cel mai important lucru în acest spital rămâne, totuși, minunatul strigăt al femeii care naște și minunatul prim strigăt al copilului care vine în lume. Acea stare îți dă o bucurie și o putere care te fac să poți merge mai departe”.
„Cu această bucurie și cu această putere am intrat, acum 15 ani, în activitatea Pro Vita și mă simt binecuvântat pentru că am avut ocazia să contribui, atât cât am putut eu, ca această lucrare să devină realitate”, a spus preotul.
Mii de oameni ajutați
În cadrul întâlnirii au fost prezentate principalele programe desfășurate de Departamentul Pro Vita: Programul de prevenție și informare, Programul „Praesidio” pentru femeile însărcinate aflate în dificultate și Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”.
Organizatorii au evidențiat și amploarea activităților dedicate Lunii pentru viață 2026. În Arhiepiscopia Iașilor au fost organizate peste 700 de activități, cu implicarea a 398 de parohii, 65 de instituții de învățământ și 27 de departamente și asociații. Marșul pentru viață a avut loc în 24 de localități și a reunit peste 10.000 de participanți.
Un moment important al serii a fost dedicat Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”. În prezent, programul sprijină 203 familii din județele Iași, Botoșani și Neamț, însumând peste 1.500 de copii.
Alături de cei care au nevoie de ajutor

Au fost prezentate și proiectele dedicate copiilor și tinerilor, printre care Bursele „Brațele părintești”, proiectul „Dar pentru copii”, Programul de susținere la studii pentru 100 de tineri și Campania „Scrisori către Moș Crăciun”, prin care 420 de copii au primit daruri în anul 2025.
„Este foarte îmbucurător pentru noi faptul că am înțeles că se pot realiza lucruri în folosul celor din jur atunci când ești atent, când ai credință în Dumnezeu, când știi cine ești și ce ai de făcut”, a subliniat coordonatorul Departamentului Pro Vita.
Seara a inclus momente artistice susținute de beneficiari ai programelor Pro Vita, între care bursierul Serafim Smeu, familia Platon și Marta Pătrașcu, elevă a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași.
Foto credit: Pro Vita





