Episcopii ortodocși din Germania au aprobat la începutul lunii martie textul scrisorii pastorale cu prilejul Postului Mare 2018, pe care îl prezintă ca un pelerinaj spiritual de patruzeci de zile către Săptămâna Pătimirilor și către Învierea Domnului, numită Sărbătoarea sărbătorilor. Pastorala episcopilor ortodocși din Germania cu prilejul Postului Mare 2018: Text integral „Odinioară am fost…
În Catedrala Sfânta Treime din New York a fost oficiată sâmbătă Sfânta Liturghie în timpul căreia Arhimandritul Nathanael Symeonidis, Mitropolit-ales de Chicago, a fost hirotonit Arhiereu. Arhimandritul Nathanael Symeonidis a fost ales de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice în şedinţa de lucru din 7 februarie 2018, urmare a vacantării scaunului mitropolitan în anul 2017. Ceremonia de…
Seminarul Teologic Liceal Sfântul Ioan Iacob din Dorohoi va găzdui în perioada 19-25 martie 2018 întâlnirea transnațională de predare, formare, învățare din cadrul proiectului Erasmus+ Foreign languages, better life, perfect jobs. Proiectul are ca parteneri următoarele țări: Germania (țară coordonatoare), Turcia, Italia și România. La această activitate transnațională vor participa delegații formate din elevi și profesori din toate țările partenere în proiect, notează site-ul oficial…
IPS Mitropolit Petru a sfinţit marţi piatra funerară a generalului Stan Poetaș din curtea Muzeului de Istorie și Etnografie Soroca, în contextul marcării a 100 ani de la votarea Unirii de Zemstva din Soroca. La eveniment au fost prezenţi Ambasadorul României în Republica Moldova, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și din satul Ulmul, județul Brăila,…
Preoții din Protopopiatul Sibiu s-au întrunit joi în ședință administrativă lunară. Întâlnirea prezidată de IPS Laurenţiu s-a concentrat pe organizarea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși din 2018, ce va avea loc la Sibiu în perioada 6-9 septembrie. „Am cerut preoților să se implice în organizarea evenimentului deosebit pe care îl vom găzdui anul acesta în…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a primit vineri la reședința sa patriarhală pe elevii, profesorii și ceilalți participanți la cea de a șasea Conferință Internațională a Elevilor, care are loc la Liceul Zografion din Constantinopol și care este dedicată scriitorului constantinopolitan Yiorgos Theotokas. Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Ecumenice remis Agenției de știri Basilica, după oficierea stării…
În urma solicitării DGASPC Sector 5 București, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au venit în ajutorul unei mame a doi copii, care a fost agresată de soțul ei. Potrivit coordonatorului grupului de voluntari, Dan Prună, au fost mobilizate resurse materiale și umane pentru a diminua cât mai mult posibil efectele traumatismelor fizice și psihice ale…
Pentru a marca perioada prepascală și centenarul Marii Uniri, la Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin a fost organizat joi, 15 martie 2018, un eveniment cultural intitulat „Reșiței, cu dragoste!”. În sala de expoziție a instituției au fost prezentate icoanele sculptorului în lemn Milovan Bekonja din Kregujevac, Serbia, informează site-ul oficial al Eparhiei. Manifestarea a fost…
Preafericitul Părinte Ilia, Patriarhul-Catolicos al Georgiei, l-a primit miercuri, 14 martie, pe Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Ian Kelly, la încheierea misiunii sale diplomatice în Georgia, anunță site-ul oficial al Patriarhiei Georgiene. Patriarhul Ilia și-a exprimat aprecierea față de Ambasador și autoritățile americane „pentru sprijinul și asistența oferite în Georgia”. El a subliniat faptul că…
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Poloneze s-a întrunit în ședință de lucru marți, 6 martie 2018, pentru a discuta probleme bisericești de ordin intern și extern. Potrivit comunicatului cancelariei sinodale, ședința a fost prezidată de Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varșoviei și al întregii Polonii. Episcopii au luat act de cazurile de încălcare a disciplinei bisericești…
Duminică, 25 martie 2018, în ziua sărbătorii Buna Vestire, va avea loc la Iași Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, și a Sfântului Gheorghe Pelerinul. La eveniment vor participa Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, numeroși ierarhi, clerici și credincioși. Potrivit comunicatului transmis de Arhiepiscopia Iașilor, programul evenimentului este…
Pr. Prof. dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a susţinut joi la Biserica Parohiei Timișoara-Iosefin conferința cu tema „Întrebări pentru Iisus şi răspunsuri…, pentru cine?”. La eveniment au participat profesorii Facultății de Teologie din Timișoara, preoții slujitori ai parohiei, elevi ai Seminarului Teologic Carmen Sylva din…
La ședința de marți, 13 martie, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei a aprobat oficial cererea Oficiului Militar al Președinției Republicii Elene privind declararea Sfântului Mucenic Gheorghe de Ioannina ca ocrotitor al gărzii prezidențiale. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Bisericii Ortodoxe din Grecia, Sfântul Sinod Permanent a aprobat și noile slujbe ale Sfântului Mucenic…
În perioada 8-9 mai 2018 se va desfăşura la Mănăstirea Timișeni-Șag Simpozionul Internațional de Teologie cu tema Credință și Neam: Duhovnicie și duhovnici în ortodoxia românească. Evenimentul este organizat de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie (Departamentul de Teologie), în colaborare cu Mitropolia Banatului. Scopul principal al simpozionului constă în explorarea specificului românesc al Ortodoxiei,…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va oficia sâmbătă Sfânta Liturghie în Biserica Parohiei „Soborul Maicii Domnului” din sectorul 3 al Capitalei. Slujba Sfintei Liturghii va începe în jurul orei 8:30. După ceremonialul liturgic, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel va sfinți racla în care va fi așezat un fragment din moaștele Sfântului…
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Emmanuel de Franța, vicepreședintele Conferinței Bisericilor Europene (CEC), a oferit câteva declarații după întrevederea avută cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, joi, 15 martie 2018. „A fost din nou o bucurie să fiu oaspetele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe care îl cunoaștem de mulți ani din perioada când se afla la Bossey, Elveția,…
În contextul întâlnirii delegației CEC cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, episcopul anglican Christopher Hill și-a exprimat dorința de a vedea noua Catedrală Națională din România atunci când se va finaliza construcția ei. „Mă bucur să fiu aici, la Patriarhie, și sper că voi vedea noua Catedrală Națională care se construiește. Este a treia oară când sunt în…
Cu zece zile înainte de proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, și a Sfântului Gheorghe Pelerinul, IPS Teofan a transmis un mesaj video prin care evidențiază „De ce a fost canonizat Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”. Părintele Mitropolit a subliniat faptul că cel mai mare argument îl reprezintă evlavia credincioșilor față de…
Pr. prof. dr. Daniel Benga a fost sâmbătă invitatul Parohiei Sf. Dumitru Basarabov din Dortmund. Părintele le-a vorbit participanţilor la conferinţa susţinută despre Stâlpii familiei creștine și duhurile care o locuiesc, explicând că zidirea familiei se face din interior spre exterior, potrivit site-ului oficial al Mitropoliei Germaniei. „Orice familie se zidește din interior și nu…
În ziua de 15 martie 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit în audiență pe Episcopul Christopher Hill, Președintele Conferinței Bisericilor Europene, pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Emmanuel de Franța, Vicepreședinte, și pe Părintele Heikki Huttunen, Secretar General în cadrul aceleiași instituții. În timpul discuțiilor s-a făcut o scurtă evaluare a colaborării dintre Biserica Ortodoxă Română…