Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sf. Liturghie la „Sf. Gheorghe Nou”, ultima biserică ctitorită de Sf. Constantin Brâncoveanu, unde se află Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Icoana de la mănăstirea vâlceană a fost adusă în București marți, 14 august 2018, când a avut loc o procesiune în jurul bisericii cu icoana…
Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a oficiat marți seară Slujba Prohodului Maicii Domnului la Catedrala Patriarhală. Programul liturgic din 14 august 2018 a început la ora 16:00 cu oficierea Vecerniei unită cu Litia. De la ora 18:30 a început Slujba Utreniei care a continuat cu Prohodul Maicii Domnului. La sfârșitul Doxologiei a avut loc procesiunea cu Sfântul…
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a slujit duminică la Mănăstirea Chiajna, cu prilejul cinstirii Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, ocrotitorul așezământului monahal. În omilia rostită duminică, 5 august 2018, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a vorbit credincioșilor despre credință spunând că aceasta „aduce puterea vindecătoare a lui Dumnezeu asupra noastră”. Despre Sf. Ioan Iacob a…
Episcopul Timotei Prahoveanul a binecuvântat marți, 7 august 2018, un nou lăcaş de cult în Buftea ce îi are ca ocrotitori pe Sfânta Teodora de la Sihla şi pe Sfântul Proroc Daniel. În cuvântul rostit la Sfânta Liturghie, făcând referire la învăţăturile Părinţilor Bisericii, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a îndemnat „să adunăm lumină în…
Cu prilejul sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a slujit împreună cu Episcopii vicari Varlaam Ploieșteanul și Timotei Prahoveanul în Catedrala Patriarhală. În predica rostită luni, 6 august 2018, Preafericirea Sa a spus că „Schimbarea la Faţă a Domnului ne cheamă să schimbăm viaţa noastră”. „Să schimbăm cuvintele, gândurile, faptele noastre…
Episcopii Nicodim al Severinului și Strehaiei, Galaction al Alexandriei și Teleormanului și Paisie Lugojanul au oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sf. Ana” din Orșova miercuri, 25 iulie 2018, cu prilejul hramului așezământului monahal. În galeria foto puteți vizualiza imagini de la Sfânta Liturghie precum și de la Slujba Privegherii oficiată marți seară. Foto credit: Raluca…