Tinerii din Parohia „Eroilor” din Târgovişte vor avea posibilitatea să înveţe limba spaniolă cu profesori voluntari din Madrid. Cursurile vor avea loc online şi vor fi organizate ce urmare a înfrăţirii dintre parohia târgovişteană şi parohia românească din Boadilla del Monte – Madrid. Beneficiarii cursurilor vor fi copiii și tinerii participanți în cadrul proiectului catehetic…
„Este esențial ca fiecare creștin să înțeleagă faptul că rugăciunea nu este un act magic, nici Dumnezeu nu este un mijloc de satisfacere automată a dorințelor omului”, a subliniat Arhiepiscopul Râmnicului în omilia rostită duminică în Călimăneşti. Ierarhul a explicat că toate cererile legate de viața trupească a omului trebuie să fie încadrate în cele…
În data de 19 iulie 2021, Biserica Ortodoxă celebrează 118 ani de la descoperirea moaștelor Sfântului Serafim de Sarov. Bucureștiul se bucură de prezența unui fragment din aceste moaște de aproape 4 ani, la Biserica „Sfântul Nicolae”-Tabacu, unde este îmbisericită comunitatea ortodoxă rusă. Fragmentul a fost oferit românilor de Patriarhul Kirill al Moscovei cu prilejul…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a sfinţit duminică, 18 iulie 2021, pictura bisericii şi paraclisul Parohiei Cocorăştii Mislii din Protoieria Ploiești Nord. Paraclisul este ocrotit de „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, iar pictura bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a fost restaurată recent. În continuarea evenimentului, Episcopul vicar patriarhal a oficiat Sfânta Liturghie.…
Arhim. Ciprian Grădinaru l-a cunoscut personal pe Monahul Gherasim Bulearcă, ucenicul de chilie al părintelui Paisie Olaru. Eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale a oferit câteva mărturii în acest sens într-un interviu pentru Ziarul Lumina. „Pentru obştea Mănăstirii Sihăstria, părintele Gherasim a fost un model de călugăr smerit, ascultător şi rugător”, a declarat Arhim. Ciprian Grădinaru. „Reuşea…
În ziua de pomenire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Mănăstirea Piatra Tăieturii de la Panaci din judeţul Suceava își cinstește ocrotitorul Paraclisului din incinta complexului monastic. Hramul bisericii mari este Adormirea Maicii Domnului. Program În ajun vor fi oficiate Vecernia, Litia Și Sfântul Maslu, după care se va continua cu slujba Utreniei. De sărbătoare, în…
La Parohia „Izvorul Tămăduirii” – Mavrogheni din Sectorul 1 al Capitalei va fi construit cel mai complex centru din ţară pentru recuperarea copiilor care suferă de Sindrom Down și Autism, şi va fi echipat la standarde europene. Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat proiectul de hotărâre în care se propune finanțarea din bugetul local…
„Să reflectăm la valoarea slujirii celorlalţi, să apreciem darurile altora, pentru că trăim într-o lume care nu mai apreciază darurile, care nu mai cinsteşte pe nimeni”, a afirmat duminică PS Timotei Prahoveanul la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – 1 Decembrie din Protoieria Ilfov Sud. „De multe ori nu apreciem decât propriile noastre fapte. Faptele celorlalţi,…
Părintele Damaschin Grigoriatul de la Sfântul Munte Athos conferenţiază în Bucureşti, sâmbătă, 17 iulie 2021. Evenimentul este organizat de ASCOR Bucureşti şi are loc de la ora 19:00 la sediul Protoieriei Sector 3 Capitală. Părintele Damaschin va vorbi despre Ortodoxia din Africa și despre misiunea pe care o realizează pe acest continent. Schimonahul atonit Damaschin de la…
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a vorbit în timpul lucrărilor conferinţei lunare din Protopopiatul Cahul despre importanța cimitirelor şi responsabilitatea pentru îngrijirea mormintelor. „Fiecare dintre noi suntem datori să îngrijim mormintele rudelor și cunoscuților”, a spus Preasfinţia Sa. O altă îndatorire menţionată de ierarh este aceea de a identifica „mormintele celor care au luptat…
Noua biserică a Mănăstirii „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia va fi sfinţită duminică, 18 iulie 2021, de un sobor de ierarhi condus de Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului. Stil brâncovenesc şi neo-românesc Lăcaşul de cult este ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Mina, a fost construit între anii 2015-2021 şi se remarcă prin stilul arhitectural al bisericilor…