Preasfințitul Părinte Emilian Crişanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului, îşi sărbătoreşte în 18 iulie ocrotitorul spiritual, Sf. Mc. Emilian de la Durostorum. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de binecuvântare. Ierarhul s-a născut la 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, județul Vaslui (nume de botez Vlad). Formarea teologică…
Ziua Mondială a Populaţiei este celebrată anual în data de 11 iulie pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă omenirea. La 1 iulie 2016 populaţia Terrei a fost estimată la 7,6 miliarde de locuitori. Populaţia României număra la 1 ianuarie 2016, potrivit Institutului Naţional de Statistică, 19.760.300 locuitori, populaţia feminină fiind majoritară…
Crucea Roșie Română împlinește 144 de ani de activitate. Societatea Crucea Roşie din România a fost înființată în data de 4 iulie 1876 și a funcționat în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti. Actul de înființare a fost semnat de: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino…
În 1 iulie s-au împlinit 11 ani de la trecerea în veşnicie a starețului Iosif Vatopedinul, unul dintre ucenicii apropiați ai Cuviosului Iosif Isihastul (†1959). Gheronda Iosif s-a născut în 1 Iulie 1921 în grădina Mânăstirii Sfinţilor Doctori fără de arginţi din Giolos (Cipru), atunci când pe mama sa, însărcinată în 7 luni şi venită la…
Cel de-al doilea Patriarh al României, Nicodim Munteanu, a fost ales în această demnitate în 30 iunie 1939, în urmă cu 81 de ani. Întronizarea a avut loc în 5 iulie același an. Patriarhul Nicodim Munteanu s-a născut pe 6 decembrie 1864, la Pipirig, Neamţ, într-o familie de ţărani credincioşi, iar la botez a primit…
Preasfințitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la Paraclisul Episcopal „Sf. Pantelimon” din Cahul, pomenindu-i pe clericii și credincioșii prigoniți și deportați după ocuparea Basarabiei și nordului Bucovinei, în 28 iunie 1940. Ierarhul a vorbit despre contextul istoric: „A fost un moment foarte greu, pentru că mulți dintre bunicii și străbunicii…
Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, îşi serbează ziua onomastică de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Ierarhul s-a născut în 24 octombrie 1946 în comuna Țiganca, Județul Cahul, Republica Moldova, ca fiul lui Păduraru Chiril și Avram Ana. Studiile primare și medii le-a făcut în comuna Țiganca, după care a urmat…
Dumitru Comănescu, în vârstă de 111 ani și 231 de zile, a trecut la cele veșnice sâmbătă. Timp de o lună, a fost cel mai vârstnic bărbat din lume conform clasamentului „Ten Oldest Living Men”. Cu câteva zile în urmă, Părintele Patriarh Daniel i-a oferit Crucea Patriarhală. Românul s-a născut la 8 noiembrie 1908 în…
Părintele Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Slujba a fost imediat urmată de pomenirea, la 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice, a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Au mai participat Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și…
Organizația Națiunilor Unite a stabilit în 2017 Ziua Internațională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, pentru a sublinia importanța crucială a acestora la economia lumii și subzistența familiilor. Conform datelor ONU, acestea reprezintă peste 90% din totalul firmelor din lume și oferă 60-70% din totalul locurilor de muncă la nivel global. Acestea contribuie cu aproximativ 50%…
Adunarea Generală a ONU a desemnat data de 26 iunie drept Ziua internațională împotriva consumului și traficului de droguri. Demersul are scopul de a crește gradul de conștientizare privind consumul de droguri și problemele sociale și de sănătate asociate lui. Drogurile rămân o amenințare gravă la adresa sănătății publice, a siguranței și bunăstării omenirii. Aproximativ…