Aproximativ 25.000 de turiști din 20 de țări au vizitat anul trecut Palatul Patriarhiei, clădire istorică în care astăzi funcționează Centrul de Conferințe al Administrației Patriarhale. Conform Raportului-sinteză prezentat de Consiliul Național Bisericesc, anul trecut, Centrul de Conferințe de la Palatul Patriarhiei a găzduit 147 evenimente organizate de Biserica Ortodoxă Română sau de instituții și societăți comerciale…
Arhiepiscopia Bucureștilor a comunicat sâmbătă cum se va desfășura în eparhie colecta pentru victimele cutremurului din Siria și Turcia, deschisă în perioada 12 februarie – 4 martie 2023. Pe lângă transferurile care se pot face în conturile comunicate de Patriarhia Română, cei care vor să doneze cash o pot face la unitățile de cult din…
Cei patru preoți români slujitori la parohii din Noua Zeelandă s-au întrunit săptămâna trecută în ședința anuală a Protopopiatului Ortodox Român al Noii Zeelande. În cadrul ședinței au fost prezentate și analizate rapoartele anuale de activitate privind slujirea pastorală, misionară, social‑filantropică și administrativ‑financiară a fiecărei parohii, după care au urmat discuții pe marginea celor prezentate,…
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji în data de 12 februarie 2023, în Duminica Fiului risipitor, după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Paraclisul istoric, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei…
O parohie din Urlați, județul Prahova, a organizat joi o acțiune de donare de sânge. Acțiunea a fost dedicată unui vârstnic internat în spital și care are nevoie de sânge pentru o intervenție chirurgicală, a transmis Părintele Paroh Tănase Petroni de la Parohia „Sfinții Voievozi” – Urlați, comunitatea care a inițiat activitatea. Au participat 72…
Mitropolitul Serafim și Episcopul vicar Sofian Brașoveanul au făcut parte din delegația reprezentanților comunității românești din Bavaria invitați la reședința premierului acestui land, dr. Markus Söder. La întâlnirea organizată la Palatul „Prinz-Carl-Palais” din Munchen, românii au fost însoțiți de Excelența Sa Adriana-Loreta Stănescu, Ambasadoarea României în Republica Federală Germania. La prânzul de cunoaștere şi schimb…
Mitropolitul Basarabiei s-a întâlnit miercuri, la București, cu Adrian Dupu, șeful Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, și cu Florinel-Irinel Frunză, directorul Secretariatului de Stat pentru Culte. Au fost discutate proiectele pentru anul 2023 ale Mitropoliei Basarabiei care vor fi finanțate prin cele două departamente ale Guvernului României. Înaltpreasfințitul Părinte Petru a mulțumit premierului României,…
Parohia Oțetari din Capitală și-a serbat vineri al treilea ocrotitor, pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie. Manifestările au început în ajun, cu slujba Vecerniei, urmată de o procesiune cu moaștele în jurul sfântului locaș. Sărbătoarea a continuat în ziua de pomenire a sfântului cu slujbele Utreniei, Sf. Liturghii și a Parastasului pentru ctitori. „Deja este cel…
Excelența Sa, Arthur Mattli, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, a participat vineri la cea de a patra sesiune științifică din cadrul proiectului Academia de Îngrijiri Paliative, unde a susținut discursul de deschidere. „Îngrijirea paliativă devine o parte din ce în ce mai importantă a asistenței medicale. Cu mai multă conștientizare, sprijin guvernamental și tehnologizare, îngrijirea…
Vineri se împlinesc 93 de ani de la nașterea Arhim. Ioanichie Bălan, ucenicul Starețului Cleopa Ilie și unul dintre cei mai importanți scriitori bisericești din secolul XX. S-a născut în 10 februarie 1930 la Stănița, județul Neamț, fiind al doilea copil din nouă ai părinților Constantin și Elena. A intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii…
În Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), proclamat de Patriarhia Română prin decizia Sfântului Sinod, Grupul Psaltic Tronos a lansat Imnul Psalților la Catedrala Națională a României. Inițiativa lansată de Părintele Arhidiacon Mihail Bucă, cu prilejul tematicii dedicate anului 2023, a avut loc chiar de ziua Unirii Principatelor Române, în interiorul Catedralei Naționale…