În duminica în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ciumărna, Protopopiatul Zalău, localitate aflată în apropierea Municipiului Zalău, la poalele munților Meseș, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica, Secretar Eparhial. Credincioșii, având în mâini ramuri de…
Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim a fost sărbătorit duminică, 24 aprilie 2016, în toate catedralele, parohiile și mănăstirile din municipiul Arad. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc tradiţionalul pelerinaj de Florii, la care au participat sute și sute de credincioși, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial. Duminica Floriilor…
Corala Cantus Domini a susţinut în seara zilei de 22 aprilie 2016 un concert la Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti. La eveniment au fost prezenţi numeroşi credincioşi. Corala, dirijată de Părintele Arhidiacon Răzvan Ştefan, a interpretat piese religioase specifice Postului Mare din repertoriul mai multor compozitori români și străini, după cum urmează: Ioan D. Chirescu, Paul…
La Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi săvârșită în Paraclisul istoric al Reședintei Patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic…
În ultima zi a săptămânii Şcoala altfel, tinerii elevi seminarişti împreună cu colegii lor din clasele primare au fost binecuvântaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea. În cursul acestei săptămâni, sub coordonarea cadrelor didactice de la seminar, micii seminarişti au încondeiat ouă de Paşti, au confecţionat…
În zilele de 16 – 17 aprilie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, a vizitat Parohia Sfânta Treime din Philadelphia, Pennsylvania. Programul vizitei a cuprins mai întâi vecernia arhierească, de sâmbătă seara, de la orele 19:00, prilej cu care Înaltpreasfinţia Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, după cum…
Întrunirea comisiei de evaluare a lucrărilor din cadrul Concursului Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței”, ediția a V-a, 2016 a avut loc în ziua de joi, 21 aprilie 2016, la Centrul pentru Patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din București. Au fost evaluate lucrările a 11 participanți la Secțiunea A (Pictură pe lemn) și a 17 participanți…
Vineri, 22 aprilie 2016, în sala de concerte Mihai Perian, din cadrul Colegiului Național de Artă Ion Vidu din Timișoara, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor participanți la Olimpiada de Religie Ortodoxă, Etapa Națională, desfășurată în perioada 18-22 aprilie în orașul de pe Bega, după cum ne-a precizat Răzvan Fibișan. La eveniment a…
Manifestarea Şcoala altfel, desfăşurată în săptămâna 18 – 22 aprilie 2016 în sistemul educaţional din România, a cuprins şi elevii din parohiile rurale ale Arhiepiscopiei Craiovei, după cum ne-a precizat Pr. Gheorghe Cioiu. Astfel, în Parohia Secui din judeţul Dolj Şcoala altfel a debutat cu o întâlnire între elevii Şcolii primare, reprezentanţi ai poliţiei locale…
În ziua de 20 aprilie 2016 municipiul Oradea a îmbrăcat haină de sărbătoare, cu prilejul aniversării a 97 de ani de la fericitul moment al eliberării orașului de către brava armată română, condusă de către Generalul Traian Moşoiu, eveniment petrecut în ziua prăznuirii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, 20 aprilie 1919. Eliberarea oraşului Oradea la 20…
La Catedrala Sfântul Alexandru din Alexandria a fost susținut un concert, miercuri, 20 aprilie 2016, de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului și Corala Operei Naționale din Constanța. Repertoriul a fost format din piese religioase și laice. La eveniment au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Tedosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. La final, ierarhii…