Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a împlinit joi 31 de ani de la hirotonia în Arhiereu. IPS Serafim s-a născut în data de 4 septembrie 1948 în localitatea Boholţ, Făgăraş, într-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic dintre aceștia. Studii Liceul Andrei Şaguna din Braşov;…
Catedrala Naţională este în curs de pictare în mozaic. Poţi contribui şi tu la lucrările desfăşurate la cel mai reprezentativ lăcaş de cult pentru spiritualitatea românească. „Pictura în altar este încheiată în proporție de 90%, iar acum se lucrează în zona de cornișă, care va fi finalizată în luna martie. La începutul lunii aprilie, toată…
Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei au fost cinstiţi marţi la Mănăstirea Antim din Bucureşti. De 138 de ani, sunt păstrate în aşezământul monahal fragmente din moaştele mucenicilor, de când au fost dăruite de Patriarhul Nicodim al Ierusalimului. Sfânta Liturghie a fost oficiată în ziua de 9 martie 2021 de un sobor de slujitori…
„Lupta pentru viaţă nu ia pauză niciodată, dar credinţa în Dumnezeu îmi dă forţă”, a mărturisit un paramedic SMURD pentru Agerpres. Este vorba despre plutonierul major Mihaela Nicoleta Enache de la Garda de Intervenţie Mihăileşti din cadrul ISU Giurgiu. Mihaela Enache a vorbit despre misiunea pe care o desfăşoară în cadrul ISU Giurgiu, provocările întâlnite…
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va planta aproximativ 20 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de primăvară. În această campanie vor fi regenerate „9.130 hectare fond forestier, din care 6.015 prin regenerări naturale și 3.115 hectare prin regenerări artificiale, adică lucrări de împăduriri”. „În același timp, vor fi efectuate lucrări de completări…
S-a împlinit la sfârşitul lunii trecute un deceniu de la trecerea în veşnicie a Părintelui Petroniu Tănase, fost stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Chipul luminos al Părintelui Petroniu a fost evocat pentru Basilica.ro de părinţii prodromiţi, mulţi dintre aceştia fiind ucenicii săi. Prinos de recunoștință la 10 ani de la plecarea la cer…
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Marian Cioca, preot paroh la Parohia Coslegi, Protoieria Ploiești Nord, oficiată luni, 8 martie 2021, în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a Parohiei Coslegi, Protoieria Ploiești Nord: Preotul Marian Cioca (1958-2021) – păstor și ostenitor al Bisericii…
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la trecerea la cele veșnice a Episcopului Atanasie Jevtici din Biserica Ortodoxă Sârbă: Un teolog erudit şi un ierarh harnic – Episcopul Atanasie Jevtici (8 ianuarie 1938 – 4 martie 2021) Vestea trecerii din această lume a Preasfinţitului Părinte Episcop Atanasie Jevtici, din Biserica Ortodoxă Sârbă, a…
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a împlinit vineri 51 de ani. În timpul pandemiei, ierarhul a transmis mesaje de încurajare către clericii și credincioșii pe care îi păstorește: PS Siluan al Italiei, gânduri în vreme de pandemie: Cred că uitasem cumva că moartea este chiar așa de aproape Episcopul Siluan al Italiei: Multe…
În Episcopia Basarabiei de Sud va fi construită prima mănăstire dedicată eroilor români înhumaţi la Țiganca. Lăcaşul de cult va fi ridicat chiar în localitatea unde românii şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-al doilea Război mondial. În acest scop a fost demarată o campanie de colectare fonduri, iniţiată de mai multe asociații din România…
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) organizează de ani de zile activităţi prin care vin în ajutorul semenilor. Inclusiv de la apariţia pandemiei în România, ei s-au mobilizat exemplar şi i-au ajutat pe cei aflaţi în suferinţă. Despre cum au reuşit acest lucru, şi cum vor mai continua, ne-a vorbit Dănuţ-Viorel Prună, voluntar…