Sărbătoare la Mănăstirea Antim | Mama unuia dintre cei 40 de Mucenici şi alte exemple pentru părinţii de azi

Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei au fost cinstiţi marţi la Mănăstirea Antim din Bucureşti. De 138 de ani, sunt păstrate în aşezământul monahal fragmente din moaştele mucenicilor, de când au fost dăruite de Patriarhul Nicodim al Ierusalimului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în ziua de 9 martie 2021 de un sobor de slujitori ai obștii monahale.

Cuvântul a fost rostit de ieromonahul Antim Bâru care a vorbit despre exemplul de viaţă al mamei unuia dintre cei 40 de Mucenici.

„Unul dintre cei 40 de mucenici, după ultimele torturi, a supravieţuit, fiindcă era mai tânăr. Numele acestuia era Meliton. Văzându-l chinuitorii că este încă în viaţă, l-au lăsat”.

„Dar mama sa care venise să-l sprijine şi să se roage pentru el, pentru întărirea lui, l-a luat în spatele ei şi a pornit în urma carului care transporta trupurile, celorlalţi mucenici, şi le striga. Vreau să fiu mamă de mucenic! Luați‑l și pe fiul meu și nu îl lăsați afară de ceata celor 40”.

„Iată, ce înseamnă să fii o mamă creștină. Ieri, pe 8 Martie, am sărbătorit ziua mamei. O zi a mamei profane, o zi a mamei moderne. Astăzi, într‑o zi în care sărbătorim o jertfă, aducem în același timp laude mamei creștine. Oare cum ar fi imaginea acestei mame creștine în secolul nostru, în societatea noastră?”, a mai afirmat ieromonahul, adăugând că această mamă ar fi, cu siguranţă, denigrată.

Ierom. Antim Bâru a precizat că în omiliile la sărbătoarea celor 40 de mucenici, Sfântul Vasile cel Mare şi ceilalţi predicatori o laudă pe această mamă.

„Dar întrebarea care se pune acum ar fi cum am putea şi noi în zilele de astăzi în calitate de părinţi sau bunici sau în calitate de părinţi duhovniceşti, să ajungem la măsura acestei mame, iar copilul nostru să ajungă la măsura fiului ei?”.

El a oferit câteva recomandări referitoare la educaţia creştină a tinerilor, făcând trimitere la literatura biblică și patristică care oferă „o abundență de sfaturi care ne pot ajuta în atingerea acestui țel, sfaturi care pot fi rezumate în cinci stadii sau etape”.

  • Mama sau părinţii trebuie să se roage pentru fiii lor. Un exemplu biblic ar fi Dreptul Iov care întotdeauna s-a rugat ca fiii şi fiicele lui să nu cadă în păcat; Rugăciunea care se rosteşte la cununie: căci rugăciunile părinţilor întăresc temeliile casei copiilor; Sf. Ioan Gură de Aur spune că cea mai puternică rugăciune este cea a preotului, apoi cea a mamei.
  • Educarea în spiritul creştin. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că trebuie să-i educăm pe copii de mici în spiritul creştin, pentru că ei atunci sunt ca o pânză.
  • Să nu-i idolatrizăm pe copiii noştri.
  • Mustrarea copiilor când situaţia o cere. Trebuie să-i facem să înţeleagă că ceea ce au făcut este ceva greşit, trebuie să le dezvoltăm conştiinţa intrinsecă, pentru ca mai târziu să-şi dea seama singuri când au greşit.
  • Trebuie să-i învăţăm să aibă o atitudine potrivită faţă de tehnologiile actuale. Internetul, telefonul, tableta sunt permanent în mâinile copiilor, permanent în buzunarele lor, iar ei nu mai au de unde să-şi tragă modele, pentru că neavând o educaţie creştină, nu vor putea să-şi dezvolte o gândire critică, o gândire morală care să facă diferenţa între ceea ce este bun şi ceea ce este rău.

„Să avem grijă de copiii noștri, de educația lor, să ne rugăm pentru ei și să urmăm acestei mame. Nu îi ştim numele, pentru că această mamă poate fi fiecare dintre noi. În fiecare seară să ne rugăm Bunului Dumnezeu şi să-I spunem că vrem să fim părinți de creștini, și aşa să dormim cu nădejdea că Dumnezeu va rândui ceea ce știe El mai bine”, a spus el în încheiere.

Mănăstirea Antim din Capitală a fost construită între anii 1713-1715, prin strădania Sfântului Antim Ivireanul, pe atunci Mitropolit al Ungrovlahiei, după planurile întocmite chiar de acesta.

Mai multe imagini, în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente