Ziua internațională a bolilor rare: Palatul Parlamentului va fi iluminat în verde, albastru și magenta

Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culorile verde, albastru și magenta, miercuri, în intervalul 18:00–23:00, pentru a marca Ziua Internațională a Bolilor Rare.

Potrivit unui comunicat de presă al Camerei Deputaților, manifestarea are loc pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu persoanele care suferă de aceste afecțiuni.

Astfel, Camera Deputaților, la inițiativa Comisiei pentru sănătate și familie, se alătură campaniei naționale de informare și conștientizare dedicate bolilor rare, care se derulează în perioada 23–28 februarie 2026.

„Prin acest gest simbolic, Camera Deputaților își reafirmă angajamentul față de susținerea cauzelor de sănătate publică și contribuie la creșterea gradului de informare și empatie în societate față de pacienții care suferă de afecțiuni rare, cronice, progresive și adesea amenințătoare de viață”, se precizează în comunicatul de presă.

Ziua Internațională a Bolilor Rare este marcată anual în ultima zi a lunii februarie, pentru a atrage atenția asupra diversității și impactului bolilor rare, atât la nivel național, cât și global.

În România, numărul pacienților afectați de boli rare este estimat la peste un milion, iar la nivel mondial sunt cunoscute aproximativ 8.000 de boli rare, care afectează peste 300 de milioane de persoane.

Citește și: La Craiova s-a deschis un nou centru de expertiză pentru boli rare, anunță Ministrul Sănătății

Foto credit: Facebook / Parlamentul României – Camera Deputaților


Știri recente