Mitropolitul Isaia de Tamassos și Orinis a vizitat Patriarhia Română

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a primit sâmbătă, la Palatul Patriarhiei din București, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Isaia, Mitropolitul de Tamassos și Orinis – una dintre cele mai vechi eparhii din Biserica Ciprului.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul i-a oferit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Ordinul „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor” pentru ierarhi, care include un engolpion cu chipul sfântului.

În cadrul discuțiilor s‑a subliniat că în Mitropolia de Tamassos și Orinis din Cipru există o numeroasă comunitate de români creștin-ortodocși, fapt pentru care Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Isaia a vizitat de mai multe ori România.

Mitropolitul Isaia se află până duminică într-o vizită în țara noastră, însoțit de o delegație din eparhie.

Sâmbătă, 6 iunie 2026, PS TImotei Prahoveanul i-a înmânat Mitropolitului Isaia de Tamassos și Orinis o distincție acordată de Patriarhul României. Sursa foto: Ziarul Lumina

Mitropolia de Tamassos și Orinis datează din anul 45 d.Hr, când a fost întemeiată de Sfinții Apostoli Pavel și Barnaba, primul ei episcop fiind Sfântul Iraclidie.

Sursa foto: Ziarul Lumina


Știri recente