Toate știrile

Hramul Parohiei Ortodoxe Române din Salzburg

Parohia Ortodoxă Română ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ din Salzburg, Austria, și-a sărbătorit hramul, duminica, 6 noiembrie. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Mitropolit Serafim, de Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcopul-vicar al…

Sfinții Arhangheli cinstiți de românii din BorÃ¥s, Suedia

Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul suedez BorÃ¥s, și-a sărbătorit hramul duminică, 6 noiembrie. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită, cu acest prilej, de Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei…

Hramul Parohiei Sfântul Nectarie din Tours, Franța

La Tours – Franța, credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Nectarie” își vor sărbători duminică, 13 noiembrie, ocrotitorul. La eveniment sunt așteptați preoți și credincioși din întreaga regiune, fiind bine cunoscută evlavia multor credincioși față de…

O nouă parohie românească în Marcellina, Italia

În localitatea italiană Marcellina a avut loc ieri, 6 noiembrie 2011, inaugurarea unei noi biserici românești, cu hramul „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop”. Noua parohie a românilor ortodocși din Marcellina a luat naștere datorită…