Darul românilor pentru Sfântul Sigfrid, Luminătorul Suediei

Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a dăruit ieri, 11 noiembrie, o icoană cu Sfântul Sigfrid, Luminătorul Suediei, Catedralei din Växjö, unde se află mormântul ierarhului care i-a creștinat pe suedezi la începutul secolului XI.

Icoana Sfântului Ierarh Sigfrid, realizată în stil bizantin în Atelierul de pictură „Sfinții Martiri Brâncoveni” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, va rămâne în patrimoniul Catedralei din Växjö, ca semn al cinstirii ortodoxe aduse acestui ierarh misionar saxon care a adus lumina Evangheliei în ținuturile scandinave. Darul a fost primit cu bucurie de slujitorii catedralei și de credincioșii din Växjö deoarece este prima icoană ortodoxă a Sfântului Ierarh Sigfrid, singurele reprezentări ale sale fiind doar cele din picturile murale în stil romanic din vechile biserici de piatră scandinave.

Evenimentul de ieri se înscrie într-o tradiție mai veche a Bisericii noastre de a dărui icoane lăcașurilor de cult din Europa înălțate pe locurile în care au trăit și s-au nevoit sfinții ortodocși din primul mileniu creștin. Un exemplu este biserica de piatră ridicată pe locul în care a fost martirizat Regele Olav al Norvegiei, din localitatea Stiklestat, de lângă Trondheim, Norvegia, unde se poate vedea o frumoasă icoană bizantină a Sfântului Olav, dăruită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în anul 2003, când a participat ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei la lucrările organizate la Trondheim, de Conferința Bisericilor Europene.

Sfântul Ierarh Sigfrid este cel care a adus lumina Evangheliei lui Hristos în Suedia de astăzi. El l-a botezat în anul 1008 la Husaby, în estul provinciei Gothland, pe Regele Olof Skötkonung, Regina Estrida, copiii și curtea lor, la fântâna care este numită până astăzi „Fântâna Sfântului Sigfrid”. Sfântul Sigfrid este protectorul catedralei și al orașului său de reședință Växjö, unde se află și o parohie ortodoxă română cu hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci și Sfinții Ierarhi Mărturisitori Iosif din Maramureș și Sigfrid de Växjö, Luminătorul Suediei”, păstorită de pr. Milică Văsuianu, parohul Parohiei Ortodoxe Române din Växjö, care l-a însoțit ieri pe PS Macarie.

Sărbătoarea Sfinților Năsăudeni la Sölvesborg

Mâine, 12 noiembrie, își prăznuiește hramul Parohia Ortodoxă Română din Sölvesborg, care îi care ca ocrotitori pe Sfinții Martiri Năsăudeni: Atanasie din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu. Sfânta Liturghie este săvârșită de Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.

În parohia românească din Sölvesborg, se înalță o nouă biserică de lemn, în stil maramureșean, pe un teren de 2500 mp, cumpărat de tânăra parohie de la Primăria orașului Sölvesborg. În incinta bisericii se va ridica și Centrul pastoral-cultural „Dumitru Stăniloae”, care va găzdui numeroase activități misionare, culturale și sociale.

Comentarii Facebook


Știri recente