Campania „Grăuntele de iubire” a Părintelui Dan Damaschin s-a încheiat cu succes. Datorită clericului, 7.000 de copii au primit daruri în contextul apropierii Sărbătorii Naşterii Domnului. Într-o postare publicată pe Facebook, Părintele Damaschin mulţumeşte tuturor celor care au contribuit la reuşita acestui proiect. Părintele, care nu e la prima campanie de acest gen, a explicat…
Arhid. Pătularu Ionuț-Adrian a fost premiat săptămâna trecută în cadrul Galei „10 pentru Craiova” organizată de Academia Internaţională „Mihai Eminescu” la Muzeul de Artă din municipiu. Directorul seminarului craiovean a fost distins cu premiul de excelență pentru promovarea valorilor Ortodoxiei. Premiul i-a fost înmânat de Prof. Univ. Ion Deaconescu, președintele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, informează…
Grupuri de copii şi tineri au interpretat vineri colinde tradiţionale din Bucovina în Catedrala „Naşterea Domnului din Suceava”. Evenimentul, organizat sub genericul „Astăzi S-a născut Hristos”, s-a aflat la a 22-a ediţie. Concertul a avut loc în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Ierarhul a declarat pentru Trinitas TV că minunatele colinde sunt…
Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul a oficiat duminică o slujbă de pomenire pentru eroii revoluţiei la monumentul din faţa Sălii Radiodifuziunii Române, instituţie asupra căreia s-au tras focuri de armă în decembrie 1989. „Pentru noi şi pentru întraga ţară este o zi sfântă de pomenire a celor care şi-au dat viaţa ca noi să trăim în…
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a hirotonit duminică un nou slujitor pe seama Bisericii Icoanei din Capitală. Andrei Gabriel Costache, care îndeplineşte şi ascultarea de ghid la Palatul Patriarhiei, a fost hirotonit diacon pe seama bisericii monument istoric din Bucureşti. „Preasfinţia Sa, prin punerea mâinilor, a hirotonit un nou slujitor pentru această biserică, un slujitor care…
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a sfinţit duminică noua raclă pentru moaştele Sfintei Anastasia aflate la biserica Udricani din capitală. Sfintele moaşte au fost aduse în anul 2017 la istoricul locaş de cult din Bucureşti. După slujba de sfinţire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie şi a adresat o omilie celor prezenţi. El a remarcat că textul…
Venirea lui Mesia – Hristos a fost aşteptată de oameni „întru credinţă şi speranţă”, a spus Patriarhul Daniel în omilia duminicală adresată la paraclisul Sf. Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală. Cuvintele au fost rostite în contextul duminicii dinaintea Naşterii Domnului în care a fost citită pericopa evanghelică despre genealogia Mântuitorului Iisus Hristos. „Genealogia cuprinde o…
În Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iaşi a fost versnisată săptămâna trecută expoziţia: „Căderea Cortinei de Fier – Credință, Libertate, Rezistență”, informează Doxologia. Vernisajul cuprinde o serie de lucrări realizate de studenții și masteranzii Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, secția Artă Sacră. Autorii operelor grafice sau în culoare și-au dorit să…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat duminică, la Catedrala Patriarhală, o slujbă de pomenire pentru eroii care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român. Slujba a avut loc imediat după Sfânta Liturghie. La comemorare au asistat Preşedintele României, Klaus Iohannis, Prim-ministrul Ludovic Orban, oficialităţi şi numeroşi credincioşi. Evenimentele din Decembrie…
În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, 22 decembrie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie săvârșită la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din incinta Reședinței Patriarhale. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji…
Martirii evenimentelor din Decembrie 89, care au murit pentru libertate în urmă cu 30 de ani în Bucureşti, au fost pomeniţi sâmbătă în Cimitirul Eroii Revoluţiei şi la monumentul din Piaţa Universităţii. Biserica Eroilor Slujba de pomenire de la cimitirul eroilor din Sectorul 4 al Capitalei a fost oficiată de un sobor de clerici condus…