Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat duminică, la Catedrala Patriarhală, o slujbă de pomenire pentru eroii care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.
Slujba a avut loc imediat după Sfânta Liturghie.
La comemorare au asistat Preşedintele României, Klaus Iohannis, Prim-ministrul Ludovic Orban, oficialităţi şi numeroşi credincioşi.
Evenimentele din Decembrie 1989 s-au soldat cu 1.166 de victime în oraşele declarate martir: Alba Iulia, Arad, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caransebeş, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reşiţa, Sibiu, Târgovişte, Târgu Mureş, Timişoara.
Pentru toţi aceştia Patriarhul României s-a rugat ca Bunul Dumnezeu să le ofere odihnă veşnică.
„Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Care ai călcat moartea şi pe diavol l-ai surpat şi ai dăruit viaţă lumii Tale, Însuţi, Doamne, odihneşte sufletele fericiţilor întru adormire eroi care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea şi demnitatea poporului român, în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea. Şi orice greşeală ce au săvârşit ei cu cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă-le (…)“, a fost una dintre rugăciunile rostite de Patriarh în cadrul slujbei parastasului.
Comemorarea eroilor din decembrie 1989 s-a făcut unitar în toată Patriarhia Română.
Duminică, 22 decembrie, după Liturghie, în semn de respect și de recunoştinţă faţă de cei care şi-au pierdut viaţa în evenimentele de acum 30 ani, au fost trase clopotele în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul patriarhiei şi au fost oficiate slujbe de pomenire.
În capitală, martirii revoluţiei au fost pomeniţi sâmbătă la Biserica Eroilor, unde îşi dorm somnul de veci peste 200 de persoane, şi în Piaţa Universităţii.
O slujbă de pomenire a fost oficiată şi la monumentul eroilor din Popeşti Leordeni.
Foto credit: Presidency.ro