Părintele Dan Damaschin, Moş Crăciun pentru 7.000 de copii

Campania „Grăuntele de iubire” a Părintelui Dan Damaschin s-a încheiat cu succes. Datorită clericului, 7.000 de copii au primit daruri în contextul apropierii Sărbătorii Naşterii Domnului.

Într-o postare publicată pe Facebook, Părintele Damaschin mulţumeşte tuturor celor care au contribuit la reuşita acestui proiect.

Părintele, care nu e la prima campanie de acest gen, a explicat pentru DC News care este cheia succesului pentru o astfel de acţiune.

„Sunt doar un om cu limite care a fost rânduit de Dumnezeu să se afle într-un loc cu foarte multe persoane încercate, mame bolnave cu foarte mulți copii acasă, mame abandonate de soți chiar în cele mai grele clipe ale vieții, atunci când ar trebui să fie cel mai fericite, vorbim aici despre momentele sarcinii și nașterii”.

„Pentru că Dumnezeu m-a rânduit să mă aflu într-o astfel de realitate mai grea, trebuie să găsesc și soluții față de problemele lor, pe lângă sfaturi duhovnicești și rugăciuni”.

„Am constatat faptul că mai frumos vorbești unui om despre Dumnezeu atunci când l-ai îmbrăcat, când l-ai spălat, când i-ai dat de mâncare. În urmă cu 14 ani, am plecat la drum cu câțiva copii ai mamelor care se aflau în Maternitate”.

Părintele Damaschin Dan este preot la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” Iași şi este cunoscut pentru acţiunile sale în plan social-filantropic.

Foto credit: Facebook / Dan Damaschin


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…