Starețul Alexios: În cele cinci zile de când sunt alături de voi la Mănăstirea Pantocrator, trăiesc în continuu minuni

 „În cele cinci zile de când sunt alături de voi, trăiesc în continuu minuni”, a mărturisit duminică părintele Arhimandrit Alexios, starețul Mănăstirii Xenofont, din Sfântul Munte Athos.

Părintele a participat la Sfânta Liturghie în Duminica Mironosițelor, subliniind că perioada petrecută la Mănăstirea Pantocrator, unde a adus Cinstitul Cap al Sf. Gheorghe, a fost minunată.

„Prima mare minune este această Sfântă Mănăstire care a fost construită cu multă iubire și evlavie. Ctitorul este acum printre noi și poartă numele de Gheorghe. Este binecuvântat pentru că a oferit tot ceea ce a avut ca să se poată întemeia această Sfântă Mănăstire. Dar și voi, toți, cu sprijinul vostru, cu ajutorul vostru, ajutați continuarea lucrării care se săvârșește în acest loc sfânt”.

„A doua minune pe care o trăim în aceste zile, sunteți voi creștinii ortodocși, care ați venit din toate marginile țării voastre ca să vă închinați la cinstitele Sfinte Moaște ale Sfântului Gheorghe și ale Sfintei Maria Magdalena. M-ați mișcat din adânc, cu ordinea voastră, cu rugăciunea voastră, cu rugăciunea cu care sunteți alături de noi la cinstitele slujbe”, a transmis părintele stareț.

Nădejde în marea milă a lui Dumnezeu

Arhim. Alexios a precizat că prezența la Mănăstire pentru a-l cinsti pe Sfântul Gheorghe este de mare folos pentru cei care s-au închinat și familiile lor.

„Am adus în țara voastră un odor de mare preț din Mânăstirea noastră, parte din cinstitul cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, acest Sfânt, a cărui cinstită pomenire am prăzuit-o acum câteva zile și ale cărui cinstite moaște le avem și astăzi printre noi, la care toți v-ați închinat, în fața căruia toți v-ați depus rugămințile, lacrimile pocăinței voastre, mulțumirile voastre”.

„Să știți, iubiții mei frați, că închinarea aceasta a voastră vă va fi spre folosul vostru sufletesc și trupesc și pentru voi, dar și pentru toți cei ce sunt în familiile voastre”, a afirmat starețul grec.

El și-a încheiat cuvântul cu îndemnul de a avea nădejde în milostivirea lui Dumnezeu: „Cât de păcătos ar fi cineva, dacă se pocăiește și cere mila lui Dumnezeu, Dumnezeu este mult-milostiv și ne iartă păcatele noastre și ne dă mila Sa. Așa și voi, de aici, veți pleca miluiți pentru că v-ați ostenit să ajungeți până aici, ca să vă închinați la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Și binecuvântarea aceasta să fie cu noi, cu toți”.

Vezi mai multe fotografii în galeria foto.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene


Știri recente