În prima zi din an, când se face pomenirea Sf. Ier. Vasile cel Mare, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I l-a pomenit pe Sanctitatea Sa Vasile al-III lea, Patriarhul Ecumenic care a recunoscut ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie în 1925.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a mers la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din cartierul Baloukli al Constantinopolului, unde se află locul de veci al acestui predecesor al Sanctității Sale, și a oficiat un Trisaghion.
Ulterior, Sanctitatea Sa a oficiat alături de obște ceremonia Tăierii Vasilopitei, „Pâinea Sfântului Vasile”, și i-a binecuvântat pe toți cei care se ostenesc în mănăstire.
Patriarhul Ecumenic Vasile al III-lea
Sanctitatea Sa Vasile al III-lea a fost cel de-al 264-lea Patriarh Ecumenic. A studiat teologia între 1867–1871 și filologia la Universitatea din Atena și a fost profesor la Școala Teologică din Halki (Turcia).
În timp ce se afla la Atena pentru studii, a fost ales de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice în demnitatea de Mitropolit de Anchialos. Ca membru al Sinodului, a reprezentat Patriarhia Ecumenică la încoronarea Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei.
A fost ales patriarh ecumenic chiar în 1925, anul în care a emis și Tomosul de recunoaștere a Patriarhiei Române. A trecut la Domnul în data de 29 septembrie 1929.
Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”

Originile sfântului așezământ – și ale sărbătorii „Izvorul Tămăduirii” – urcă în timp până în secolele V-VI, în vremea Împăratului Leon I Tracul al Bizanțului. La rugămintea unui orb care nu-și putea potoli setea, viitorul împărat a fost îndrumat de Născătoarea de Dumnezeu către acel izvor, cu a cărui apă omul și-a recăpătat vederea.
Sfântul lăcaș (turc. Balıklı Rum Manastırı) este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Constantinopol, situat în districtul Zeytinburnu, Cartierul Balıklı, pe strada Seyit Nizam.
Foto credit: Patriarhia Ecumenică / Nikos Papachristou (deschidere articol – tăierea Vasilopitei la Fanar, 31 decembrie 2025)






