Alice Voinescu, prima femeie doctor în filosofie a Universități Sorbona, s-a născut la 10 februarie 1885, la Drobeta-Turnu Severin.
Tatăl său, Sterie Steriadi, era avocat și o personalitate cunoscută a orașului, cu studii doctorale la Paris. În copilărie, Alice Voinescu a învățat să citească de timpuriu, cunoscând la vârsta de șase ani limbile română, franceză și germană.
După absolvirea Facultății de Litere și Filosofie, la îndemnul lui Titu Maiorescu, coordonatorul lucrării sale de licență, pleacă în Germania și Franța pentru a-și continua studiile.
În 1913 își susține doctoratul în filosofie la Sorbona, devenind prima femeie din România cu un asemenea titlu. Teza este publicată la Paris și îi aduce mai multe oferte academice în străinătate, pe care le refuză, alegând să revină în țară și să se căsătorească cu avocatul Stello Voinescu.
Elita intelectuală a României
Întrucât accesul femeilor la catedrele universitare de filosofie era limitat, activitatea sa se orientează spre estetică și istoria teatrului.
Devine profesor la Conservatorul de Artă Dramatică din București, unde predă cursuri și susține conferințe.
Publică studii despre dramaturgi contemporani precum Franz Wedekind, Luigi Pirandello, George Bernard Shaw și Jean Claudel și participă la emisiuni radiofonice dedicate diferitelor perioade ale istoriei teatrului.
Alice Voinescu a frecventat cercul „Criterion”, alături de intelectuali ai vremii, precum Mircea Eliade, Constantin Noica sau Petru Comarnescu.
Persecuția
După instaurarea regimului comunist, începe o perioadă de persecuții împotriva sa. La 25 aprilie 1951, Alice Voinescu a fost arestată pentru participare la conferințele organizate de filozoful Petru Manoliu în cadrul unei „mișcări de rezistență”. A rămas în detenție până în 1952, când i s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Costești, județul Iași până în 1954, trăind în condiții dificile.
Revine ulterior la București, în urma unor intervenții făcute de mai mulți intelectuali, printre care Perpessicius, Tudor Vianu și Camil Petrescu. Își asigură existența dintr-o pensie modestă și din traduceri din literatura engleză și germană.
Alice Voinescu moare la 4 iunie 1961, la București. În anii ’80 sunt publicate mai multe lucrări de estetică și istorie a teatrului semnate de ea.
Recunoașterea
După 1989 apare „Jurnalul”, început în 1929 la sugestia scriitorului francez Roger Martin du Gard.
Jurnalul cuprinde însemnări despre viața culturală interbelică și despre experiențele autoarei din perioada comunistă, menționând numeroase personalități ale epocii, printre care George Enescu, Maruca Cantacuzino, Nicolae Iorga, Gala Galaction, André Gide și André Malraux.
Mai multe școli au primit numele „Alice Voinescu”, iar în 2021 a fost omagiată de Romfilatelia printr-o emisiune de mărci poștale dedicată femeilor celebre.
Foto credit: Ziarul Lumina
