Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sunt pomeniţi împreună anual în 30 ianuarie. Credincioşii care au evlavie la aceste personalităţi marcante ale teologiei creştine, îi pot cinsti luni la Catedrala Patriarhală, deoarece moaştele lor vor fi purtate în procesiunea condusă de PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal. Ceremonia…
A doua ediție a Campaniei de Prevenție și depistare a cancerului de col uterin, derulată de Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu și Patriarhia Română a avut loc sâmbătă în satul Nuci, judeţul Ilfov. Beneficiarele au fost 40 de femei cu vârste cuprinse între 25 şi 64 ani care au efectuat testul Babeș-Papanicolau. Cu privire…
În Biserica Ortodoxă Română, Duminica Vameşului şi a Fariseului marchează începutul perioade liturgice numite Triod care durează 10 săptămâni. Cu privire la importanţa acestei duminici, Patriarhul Daniel a evidenţiat că aceasta ‘ne arată că treapta de bază a urcuşului duhovnicesc spre înviere este rugăciunea smerită’, deoarece ‘Numai smerenia deschide ușile milostivirii dumnezeiești pentru iertarea păcatelor’.…
De la trecerea la cele veșnice a PF Hristodoulos s-au împlinit duminică zece ani. El a trecut la Domnul în 28 ianuarie 2008 și a fost înmormântat în 31 ianuarie 2008. Fostul conducător al Bisericii Ortodoxe Elene s-a aflat la conducere timp de aproape 10 ani. Cu prilejul comemorării, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, actualul conducător,…
Patriarhul Daniel a numit duminică textul evanghelic al Duminicii Vameșului și Fariseului un ‘îndreptar de rugăciune’, deoarece acesta evidențiază că ‘numai rugăciunea smerită este temelia vieţii si creşterii spirituale a omului sau cale de înaintare spre Hristos Cel răstignit și înviat’. ‘Numai rugăciunea smerită vindecă sufletul de rănile patimilor egoiste şi mai ales de mândrie. Prin…
În Sala Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare s-a desfășurat sâmbătă lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Sub președinția PS Iustin, membrii adunării au analizat întreaga activitate a eparhiei, pe anul 2017. Din bilanțul activităților au fost identificate înființarea de noi centre sociale în anul trecut. Episcopul Iustin, începând cu…
În Duminica a 33-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Capela Sfânta…
Mitropolitul Teodosie al Țării Românești, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit sâmbătă 310 ani, a fost apreciat pentru activitatea și misiunea sa, drept pentru care Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu l-au ales sfetnic și duhovnic. În cei 40 de ani de conducere a Bisericii Ungro-Vlahiei a tipărit numeroase volume, printre acestea Biblia…
Miercuri, 31 ianuarie 2018, se împlinesc șase secole de la trecerea la cele veșnice a Domnitorului valah Mircea cel Bătrân, „principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Johannes Leunclavius. Pentru comemorarea marelui ctitor de lăcașuri sfinte și apărător al neamului, Arhiepiscopia Râmnicului a…
Sfântul Sava, primul Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe Autocefale, a fost sărbătorit sâmbătă la Arad în timpul Sfintei Liturghii la care au concelebrat Arhiepiscopul Timotei al Aradului și Preasfințitul Părinte Luchian Pantelici, Episcopul ortodox sârb al Ungariei și administratorul comunității sârbilor ortodocși din Timișoara. Liturghia festivă a fost oficiată la Biserica Sfinții Apostoli Petru și…
Ierarhii din Mitropolia Banatului s-au întrunit marți în Sinod mitropolitan, sub președinția IPS Ioan. La întâlnirea din Reședința Arhiepiscopală din Arad au participat IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, și PS Paisie Lugojeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Una din prioritățile stabilite la acest eveniment a fost intensificarea activității misionare în rândul eparhiilor…
Episcopii Ortodocşi din Elveţia s-au întrunit în şedinţă de lucru la începutul săptămânii acesteia pentru a discuta procedurile de recunoaştere a Bisericii Ortodoxe de către autorităţile cantonului Vaud. Potrivit comunicatului oficial, Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Elveţia s-a întrunit pentru a cincea dată marţi, 23 ianuarie 2018, la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy. La…
Parohia Mărcuța a comemorat joi pe făuritorii Unirii de la 1859 printr-un program artistic susținut de 70 de copii, în cadrul unei seri duhovnicești, notează Ziarul Lumina. Elevii studiază în clasa a 8-a la Școala nr. 77, dar și în clasa a 11-a la Liceul Lucian Blaga din Capitală. În programul desfășurat au fost incluse…
Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei, l-a comememorat sâmbătă pe predecesorul său Hristodoulos Paraskevaidis la împlinirea a zece ani de la trecerea în veșnicie a celui care a condus Biserica Ortodoxă a Greciei pentru aproximativ un deceniu și care a fost declarat „nemuritor” de mulțimea de credincioși prezentă la înmormântarea sa din 31 ianuarie 2008. „Am…
Patriarhul Daniel a dat citire, în ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, cuvântului intitulat Responsabilitate eclesială și cooperare socială în care au fost prezentate sintetic activitățile derulate de Eparhie în anul 2017: În cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, în anul 2017, au funcționat 13 protopopiate, care totalizează un număr de 710 parohii (330 urbane şi 380 rurale),…
În Arhiepiscopia Bucureștilor, ‘valoarea totală a ajutoarelor materiale şi financiare acordate în anul 2017 a fost de 6.747.124,08 lei’, a menționat sâmbătă Patriarhul Daniel în timpul desfășurării ședinței Adunării Eparhiale. Patriarhul a explicat în Sala Sfântului Sinod din Reședința Patriarhală că fondurile au fost direcționate pentru instituții și programe filantropice ‘deja existente’, dar și pentru…
Lucrările ședinței anuale a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor au fost deschise sâmbătă printr-o slujbă de Te-Deum oficiată de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Eparhiei. Ceremonialul religios s-a desfășurat în Catedrala Patriarhală. Membrii Adunării eparhiale se reunesc anual, sub președinția Părintelui Patriarh Daniel, pentru a prezenta și evalua activitățile desfășurate în anul anterior, dar…
Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2018 ca Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a realizat din nou Agenda tânărului ortodox, ediția 2018. Proiectul are misiunea de a contribui…
Patru preoţi din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost hirotesiţi duhovnici vineri de Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian. După ce în după-amiaza zilei de 25 ianuarie 2017, la Centrul Eparhial, patru preoţi au susţinut şi promovat examenul de duhovnicie, în dimineaţa zilei de 26 ianuarie 2017, slujitorii respectivi au oficiat Sânta Liturghie în…
La sediul ICR din București a fost lansat vineri filmul documentar „Dinu Lipatti, muzică și geniu”. Producția aparține Trinitas TV și face parte din Campania Case Memoriale. La eveniment au participat dl Ciprian Olinici, Directorul Trinitas TV, Liliana Țuroiu, Președinte ICR, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, personalități marcante ale lumii culturale din România, jurnaliști români și străini.…