Patriarhul Neofit al Bulgariei a fost internat de urgență la Spitalul din Sofia

Patriarhul Neofit al Bulgariei în Duminica Ortodoxiei 2018

Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, a fost internat de urgență miercuri după-amiază la Spitalul Tokuda din Sofia, ca urmare a unei afecțiuni cronice.

Potrivit unei declarații publicate pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Bulgare, starea Patriarhului Neofit „este stabilă și se simte bine. Totuși, echipele medicale specializate vor continua să îl monitorizeze îndeaproape”.

Miercuri în jurul orei 14.30, Patriarhul Neofit a fost găsit în stare de inconștiență în camera sa și a fost transportat de urgență la cel mai mare spital din Bulgaria.

În 2012, cu un an înainte de alegerea sa la scaunul patriarhal, Mitropolitul Neofit de Ruse a fost operat pe cord, scrie Dveri na Pravoslavieto. De atunci, Preafericirea Sa a avut probleme de sănătate, dar nu a încetat să slujească sau să călătorească în țară și străinătate.

Prof. N. Mladenov, șeful secției ATI a spitalului, a transmis joi dimineață că „recuperarea sa activă a început astăzi iar echipa va decide ulterior dacă va fi supus unui regim mai puțin strict”, transmite Dveri.

Episcopii, clericii și laicii Bisericii Ortodoxe Bulgare se roagă pentru însănătoșirea sa completă.

Toți credincioșii sunt chemați să se unească în rugăciune pentru Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare.

Foto credit: BOB

Comentarii Facebook


Știri recente