Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a slujit duminică în biserica parohiei „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil din Sibiu”, singurul locaş de cult construit, pictat şi sfinţit în timpul regimului comunist. Slujirea Mitropolitului Laurenţiu a marcat împlinirea a 85 de ani de la oficierea primei liturghii în cartierul sibian „Trei Stejari”. Slujba era oficiată în 27 ianuarie 1935…
Opinia publică avea un rol important şi în trecut, nu numai în societatea contemporană, însă Dumnezeu nu îi evaluează pe oameni în funcţie de părerea generală a publicului, ci după starea lor interioară. Patriarhul Daniel a atins acest subiect în predica duminicală rostită la paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul. El a oferit ca exemplu episodul biblic…
Maria, fetiţa medicului român Camelia Smicală, a împlinit sâmbătă 13 ani, însă bucuria aniversării a fost umbrită deoarece familia este încă despărţită. Impresionat de încercarea prin care trece familia Smicală, Episcopul Macarie al Europei de Nord a ţinut să transmită un gând bun şi un mesaj de încurajare. „Cu inimile pline de credinţă şi nădejde…
„O voce importantă a Ortodoxiei românești”, aşa a fost numit Mitropolitul Teofan în Laudatio la primirea titlului de Cetăţean de onoare al Judeţului Iaşi. Distincţia i-a fost acordată vineri în cadrul evenimentului „24 ianuarie, Vrerea Nației Române”, desfășurat la Palatul Culturii din Iași, informează Doxologia „Prin dragostea față de oameni și apropierea față de necazurile,…
În Duminica a 32-a după Rusalii, 26 ianuarie 2020, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi oficiată în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul…
Pentru prima dată în istoria Statelor Unite ale Americii, anul acesta un preşedine în funcţie a luat parte la Marşul pentru viaţa de la Washington. Donald Trump s-a alăturat sutelor de mii de participanţi, mai ales tineri, care au defilat vineri în capitala SUA pentru a susține dreptul la viață al copilului nenăscut. „Toți cei care…
La o primă vedere, catapeteasma pare a fi un zid pe care se află mai multe icoane, însă Patriarhul Daniel a prezentat sâmbătă semnificaţiile iconostasului existent în toate bisericile ortodoxe şi a evidenţiat că reprezintă o „evanghelie pictată” sau „un ecran prin care noi privim spre Împărăţia Cerurilor”. Explicaţiile au fost oferite de Părintele Patriarh…
Aproximativ 10.000 de ieşeni au celebrat vineri 161 ani de la Unirea Principatelor. La evenimentele din Piaţa Unirii au participat oficialităţi centrale și locale, ambasadori, oameni de cultură, reprezentanţi ai Bisericii etc. Anul acesta, printre oficialităţi s-au numărat Preşedinele României, Klaus Iohannis, şi prim-ministrul, Ludovic Orban, informează Doxologia. Manifestările au debutat cu intonarea imnului de…
La Paraclisul Mitropolitan Sf. Ioan Teologul din Chișinău a fost oficiată vineri o slujbă de Te Deum cu prilejul împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859). La slujba prezidată de părintele Victor Ghimpu, consilier eparhial, a asistat Ambasadorul României în Republica Moldova, dl Daniel Ioniță, împreună cu alți membri ai corpului diplomatic…
„Un om smerit este şi un om milos, bun, care se gândeşte întotdeauna să îi ajute pe cei săraci. Unde este smerenie autentică, Dumnezeu dă şi darul vindecării, aşa cum l-a dăruit Sfintei Xenia. Unde este mândrie, nu ne vindecăm nici noi, nici pe cei din jur”, a evidențiat joi Episcopul Ignatie al Hușilor. Preasfinția…
,,Icoana – fereastră către Dumnezeu” a fost simpozionul organizat de Primăria din Domnești, Argeș, pentru a cinsti 500 de ani de existență a icoanei ,,Sfântul Ioan Botezătorul și Maica Domnului cu Pruncul” care se găsește expusă în muzeul comunei. Evenimentul s-a desfășurat în Sala Bibliotecii Publice din localitate și a avut ca invitați pe Înaltpreasfințitul…
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Geogel este restaurată prin fonduri europene, informează Arhiepiscopia Alba Iuliei. Proiectul este implementat de Parohia din Geogel şi are o valoare totală de 3.094.975,28 lei, din care 3.031.087,35 lei (suma nerambursabilă alocată) reprezintă finanțare nerambursabilă. Această lucrare vizează realizarea unor serii de intervenții absolut necesare bisericii…
Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălașului va organiza joi o seară comemorativă la 9 ani de la trecerea la Domnul a Mitropolitului Bartolomeu Anania. Evenimentul va începe la ora 18:30 și se va desfășura la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, informează site-ul eparhial. Evenimentul îl…
Arhiepiscopia Aradului va dona suma de 34.774 lei Secției de Pediatriei a Spitalului Județean Arad. Banii au fost colectați în urma concertului caritativ organizat la Sala Palatului Cultural din oraș. Suma donată de Arhiepiscopia Aradului prin Asociaţia Filantropia a eparhiei vor fi utilizați la mordernizarea Secției de Pediatrie a unității medicale, informează site-ul Arhiepiscopiei. Concertul…
În cuvântul rostit la sesiunea de comunicări ştiinţifice de la Palatul Patriarhiei dedicată aniversării Unirii Principatelor Române Președintele Academiei Române a spus că „Țara nu ne-a fost dată drept cadou etern și imuabil, ci ca edificiu rezultat din jertfă, menit a fi apărat, primenit și îngrijit”. „Veghea asupra sorții României și asupra caracterului ei de…
Preafericitul Părinte Ioan al X-lea al Antiohiei își sărbătoreşte vineri hirotonia în Arhiereu. Date biografice Actualul Patriarh al Antiohiei s-a născut în localitatea siriană Latakia în 1 ianuarie 1955. A fost hirotonit diacon în 1979 şi apoi preot în 1983 în Arhiepiscopia de Latakia. Din 1981 a predat cursuri de liturgică la Institutul de Teologie…
Sesiunea de comunicări științifice dedicată unirii „de bază” a adus din nou la același pupitru reprezentanții Bisericii și pe cei ai Academiei Române joi, 23 ianuarie 2020, în Aula Magna a Palatului Patriarhiei. Evenimentul a fost precedat de rugăciuni în Catedrală și depunere de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Patriarhiei.…
Renumitul actor Jonathan Jackson interpretează rolul principal în documentarul dedicat cuviosului Iosif Isihastul. Trailerul a fost uploadat în mediul online, urmând ca în viitorul apropiat să aibă loc lansarea oficială a filmului. Cuviosul Iosif Isihastul a fost o personalitate marcantă a Ortodoxiei secolului XX. Cu prilejul ultimei vizite efectuate în Sfântul Munte, Patriarhul Ecumenic…
Douăsprezece monumente amplasate în cimitire amenajate pe lângă foste lagăre şi spitale speciale ale NKVD au fost inaugurate în memoria militarilor români în iunie 2019, pentru a marca Ziua Eroilor şi în decembrie 2019, pentru a celebra Ziua Naţională a României. Însumat „misiunile – pelerinaj” adună 10.000 de km parcurși de ambasadorul României în Federația…
În memoria Patriarhului Alexei al II-lea va fi amplasată o statuie la biserica din oraşul eston Jõhvi, comunitate parohială unde a slujit ca preot timp de şapte ani. În acelaşi locaş de cult dedicat Botezului Domnului, fostul conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse a fost hirotonit preot în anul 1950. Anunţul privind realizarea bustului a fost…