Cum arată Centrul Bisericesc din München în luna aprilie 2020

Lucrările de construcţie la Centrul Bisericesc românesc din München (CBROM) al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord, începute la mijlocul lunii noiembrie 2017, au avansat foarte mult.

„Din darul lui Dumnezeu, lucrările la Aşezământ au înaintat cu bine şi în acest an, chiar dacă, din luna martie, au apărut şi unele întârzieri şi îngreunări cauzate de pandemia actuală. Temperaturile iernii din care tocmai am ieşit fiind foarte ridicate, s-a putut lucra aproape tot timpul atât la interior cât şi la exterior”, a anunţat Preasfinţitul Părinte Sofian Brașoveanul pe site-ul oficial al CBROM.

Centrul cuprinde o biserică, o mănăstire, și un centru comunitar parohial.

„La corpurile B şi C (centru parohial şi mănăstire) s-au continuat lucrările de instalaţii electrice şi sanitare, zidărie uscată şi finisări, inclusiv montare faianţă, lucrări finalizate în proporţie de 90%. De asemenea, la ambele corpuri s-au montat uşi şi ferestre, efectuându-se şi lucrările de finisaje din jurul lor. La finele lunii ianuarie, au început lucrările de pietrărie”.

„În Sala Crucilor, mai întâi s-au finisat rosturile dintre cărămizi, apoi au fost curăţate cărămizile, iar la începutul lunii aprilie a fost vopsit cu bronz auriu tavanul. De asemenea, s-a executat structura din beton a baptisteriului din partea vestică a Sălii Crucilor. În zilele acestea s-a început în acelaşi loc placarea cu cărămidă a duşumelei”.

„La exterior s-au realizat mai multe trasee de apă, apă reziduală, gaz, curent, realizându-se legăturile dintre cele trei clădiri precum şi branşamente la reţelele orăşeneşti”, a explicat PS Sofian Braşoveanul.

Pentru ca lucrările să fie duse la bun sfârșit este nevoie de susţinere financiară atât prin donaţii ocazionale, cât și prin donaţii lunare programate.

Modalitățile prin care puteți oferi donații le puteți găsi pe site-ul și pe pagina de Facebook a CBROM. Puteți dona și prin PayPal.

Foto credit: CBROM

Comentarii Facebook


Știri recente