Andrei Ursulean

Programul slujirii ierarhilor în Duminica a 25-a după Rusalii 

Andrei Ursulean

Sărbătoarea Sf. Nectarie la Mănăstirea Radu Vodă: A primit darul vindecărilor pentru dragostea sa față de Mântuitorul

Andrei Ursulean

Sfântul Nectarie, sărbătorit la Catedrala din Vârșeț: Ne simțim ocrotiți de prezența lui

Andrei Ursulean

PS Varlaam Ploieșteanul a sfințit biserica Spitalului „Victor Babeș” din Capitală

Andrei Ursulean

Jandarmii arădeni și-au cinstit ocrotitorii spirituali la Mănăstirea Gai

Andrei Ursulean

O parohie românească din Italia a organizat o sesiune de informare cu privire la modalitățile de prevenție a cancerului

Andrei Ursulean

Sfântul Nectarie, ocrotitor spiritual pentru Episcopul ales al Irlandei și Islandei

Andrei Ursulean

Un volum despre transumanism, în lumina teologiei, filosofiei și științei, a fost lansat la Timișoara

Andrei Ursulean

PS Varlaam Ploieșteanul explică importanța sfinților îngeri în istoria mântuirii și în viața oamenilor

Andrei Ursulean

Episcopii ortodocși din Benelux au discutat despre aniversările dedicate Centenarului Patriarhiei Române  

Andrei Ursulean

Episcopul Mihail al Australiei și Noii Zeelande își serbează onomastica

Andrei Ursulean