Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat sâmbătă, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală.
Așezământul monahal în care ca ocrotitor pe sfântul taumaturg de mai bine de 22 de ani.
„Sfântul Nectarie a primit acest dar al vindecărilor de la Dumnezeu pentru dragostea pe care a avut‑o față de Mântuitorul, pentru răbdarea lui, pentru puterea de a trece peste lucrurile mărunte și, mai ales, pentru faptul că el nu a avut aici cetate stătătoare, ci a căutat‑o pe aceea care va să vină”, a spus Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„În general, viața Sfântului Nectarie este foarte cunoscută. Cei care vin la Mănăstirea Radu Vodă și în alte locuri îi citesc în fiecare zi sau foarte des acatistul, îi înalță rugăciuni, așteaptă pe vreme bună sau rea ceasuri la rând ca să cinstească sfintele lui moaște”, a afirmat Preasfinția Sa.
„Dacă veți pune alături imaginile din această mănăstire cu cele de la Mănăstirea Sfintei Treimi din insula Eghina, veți observa adeseori sau chiar întotdeauna, inclusiv în ziua pomenirii Sfântului Nectarie, mai multă prezență aici, la această mănăstire, ținând cont de faptul că slujba în ultimii ani se săvârșește întotdeauna afară și în condiții pe care le cunoașteți, de frig sau chiar de ploaie, pe vreme bună sau rea”.
Acest lucru, a remarcat în continuare ierarhul, arată evlavia pe care toți credincioșii, în special monahii din obștea mănăstirii bucureștene, o au pentru Sfântul Ierarh Nectarie.
De asemenea, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre minunile Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, care sunt un semn al binecuvântării lui Dumnezeu.
„Cele mai mari virtuți ale Sfântului Ierarh Nectarie au fost iubirea, iertarea și puterea de a înțelege lucrurile, chiar și atunci când lui i‑a fost deosebit de greu”.
„Într‑un salon din Spitalul Aretaeion din Atena, primii care s‑au bucurat să vadă semnele binecuvântării lui Dumnezeu asupra unui om chinuit și nedreptățit au fost câțiva bolnavi, printre care și un paralizat care nu putea merge. Flaneaua pe care o ținuse Sfântul Nectarie până când și‑a dat duhul a făcut primele vindecări când a fost scoasă de pe trupul lui, pentru a fi așezat în sicriu. Și de atunci au curs vindecările, ca răsplată de la Dumnezeu pentru tot ceea ce a suferit el”.
„În anul 1980, un preot din Atena era bolnav de cancer la plămâni și era pe moarte. Se numea Nectarie Vitalis și s‑a rugat cu multă credință Sfântului Nectarie, mergând în Eghina. Acest preot, care a murit la începutul lunii februarie 2018 în Atena, și care a făcut minuni și el ca și ierarhul pe care l‑a cinstit şi l‑a iubit mai mult decât mulți dintre ceilalți contemporani, mărturisește: Îndată după ce am fost la Eghina, am avut un oaspete neașteptat: Era Sfântul Nectarie, care i‑a spus că se va vindeca, deși medicii nu i‑au mai dat nici o speranță. Acest oaspete neașteptat a fost văzut aievea lângă patul de spital al multor bolnavi, nu doar în Grecia, ci în toată lumea”.
„Sunt astfel de mărturii și dincolo de ape şi mări multe, până la marginile pământului, pentru că bolnavii l‑au recunoscut pe cel care apărea fie în chipul medicului, al unui asistent medical sau chiar al unui oaspete pe care nu‑l știau și nu‑l așteptau”, a spus la final Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Foto credit: Ziarul Lumina / Andrei-Călin Ionescu