Cu prilejul aniversării Centenarului Patriarhiei Române, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a rezumat duminică, la Centrul Bisericesc Român Ortodox din München, istoria Bisericii Ortodoxe Române.
„Recunoașterea autocefaliei, a faptului că Biserica este de sine stătătoare (< gr. autokefalia), s-a întâmplat în 1885. Ridicarea la rang de Patriarhie a avut loc în 1925. Sunt două evenimente care au determinat și influențat dezvoltarea instituțională și administrativă a Bisericii noastre în ultimul secol”, a precizat Preasfințitul Părinte Sofian.
Episcopul vicar a abordat tema canonizării a 16 părinți și mărturisitori, ca simbol al sfințeniei și al lucrării Bisericii. Acesta a menționat importanța sfinților pentru credincioșii ortodocși din diaspora, care, în pofida înstrăinării, continuă să poarte aceleași responsabilități față de Biserica Ortodoxă Română.
„Canonizarea sfinților români, înființarea de noi eparhii, organizarea diasporei nu s-ar fi putut realiza fără aceste momente providențiale ale istoriei. Atât autocefalia, cât și ridicarea la rang de Patriarhie a Bisericii s-au realizat în contextul unor realități politice și sociale favorabile, ca urmare a unei strânse colaborări între autoritățile bisericești și cele de stat”.
Episcopul vicar a amintit de cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: „Avem două simboluri puternice de țară, Coloana Infinitului și Crucea Infinită (Patriarhală)”.
Munca a 6 patriarhi
În o sută de ani de patriarhat, realizările Bisericii sunt datorate muncii jertfelnice a multor oameni, inclusiv ale celor șase patriarhi care au condus Biserica în vremuri de transformări, crize și războaie. Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul a deschis filele istoriei cu primul Patriarh al României, Miron Cristea:
„A luptat pentru demnitatea românească a țării și Bisericii, a dus greutatea organizării la începutul înființării patriarhiei, greutatea unificării românești ale fostelor provincii, toate cu istorii și realități istorice și bisericești diferite”.
Prelegerea a continuat cu patriarhul Nicodim Munteanu, cărturar și traducător al Sfintei Scripturi, care a păstorit Biserica în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost amintită perioada șederii sale la Mănăstirea Neamț, unde l-a primit ca monah pe Ilie Iacob, care va deveni mai târziu Sfântul Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul).
„Când și-a început activitatea ca patriarh (Nicodim Munteanu) avea 75 de ani, mulți nici nu ajung la vârsta asta, iar alții sunt ieșiti la pensie și vor să se odihnească mai mult”, a adăugat episcopul vicar.
Dăruire și jertfă
Viața celui de-al treilea patriarh, Justinian Marina, reprezintă exemplul elocvent al mireanului care rămas văduv, și-a dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu. Sfârșitul său rămâne o pildă de devotament, apărând cu tenacitate Biserica, prin diplomație și discursuri camuflate ideologic ca „favorabile”. A luptat până în ultimul moment ca instituția Bisericii Ortodoxe Române să nu fie desființată din cauza regimului comunist.
„După cutremurul din 9 martie 1977, ieșind din spital, la 26 martie, era dus cu mașina spre reședința patriarhală și până atunci le-a fost frică tuturor colaboratorilor securității să spună despre cutremur. Văzând ce s-a întâmplat, el a exclamat: «Bisericile mele!» A făcut stop cardiac și așa s-a dus la Domnul”, a adăugat Preasfințitul Părinte Sofian.
„«Biserica, spunea el, este a lui Dumnezeu, dar și a poporului. Ea este a lui Dumnezeu fiindcă El a întemeiat-o prin Fiul Său Cel Sfânt, dar este și a poporului, pentru că slujitorii ei sunt chemați să Îl lumineze, să-L mângâie și să-L povățuiască»”.
Lupta pentru supraviețuirea Bisericii
Al patrulea patriarh, Iustin Moisescu, a inițiat o colecție de traduceri din sfinții părinți, a continuat cu publicarea Filocaliei în traducerea Sfântului Dumitru Stăniloae și a inițiat tipărirea unei ediții sinodale a Sfintei Scripturi. Rămâne în istorie o figură reprezentativă, cu numeroase activități de susținere și consolidare a Bisericii Ortodoxe Române, atât în plan intern, cât și internațional.
„Când dictatorii comuniști doreau să mute sediul Patriarhiei la Mănăstirea Văcărești din capitală, a refuzat categoric, cu o îndrăzneală greu de tolerat în fața soților Ceaușescu”, a amintit Preasfințitul Părinte Sofian.
Al cincilea patriarh, Teoctist Arăpașu, a fost un bun diplomat, care a păstorit Biserica în timpul perioadei comuniste, fiind „un mare exemplu de înțelepciune, smerenie și echilibru”.
Patriarhia la o sută de ani
Despre Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Ciobotea, episcopul vicar a subliniat:
„Toți îi suntem datori, că desfășoară o muncă titanică. Muncește cât mai mulți oameni la un loc și se odihnește foarte puțin”.
„Ca patriarh a sprijinit publicarea de carte religioasă, prin înființarea Editurilor Basilica și Cuvântul Vieții. A susținut înființarea Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei, care cuprinde Radio Trinitas, TV Trinitas, de care ne folosim și noi cei din diaspora foarte mult, Ziarul Lumina, Agenția de știri Basilica și Biroul de Presă al Patriarhiei. Prin toate acestea se face auzită vocea Bisericii într-o lume care ar vrea să o acopere”.
O mare realizare este Catedrala Națională, proiect conceput de români după Războiul Independenței, deziderat al lui Miron Cristea.
„Prin tot ceea ce face se străduiește să ridice Biserica Ortodoxă și poporul român la o demnitate pe care nu le-au avut niciodată”, a conchis Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
