PS Benedict Bistrițeanul: 10 condiții în dezvoltarea unui tânăr, potrivit Sfântului Isaac Sirul

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul propune o reflecție în zece puncte la opera Sfântului Isaac Sirul despre dezvoltarea unui tânăr.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, unul dintre cei mai tineri membri ai Sfântului Sinod, se adresează generației tinere indicând nevoia de efort, de perseverență, dar și de raportare generoasă la semeni.

În articolul publicat pe site-ul Radio Renașterea, PS Benedict comentează pe marginea a zece citate semnificative din opera sfântului sirian:

10 condiții în dezvoltarea unui tânăr, potrivit Sfântului Isaac Sirul

  1. Nevoia de osteneală: „Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi, că nimeni nu s-a suit la cer cu răsfăț”.

Nici un lucru serios nu se dobândește fără osteneală. Confortul nu face parte din vocabularul evanghelic când vine vorba de progres. Criteriul validității unei lucrări este tocmai ispita, tradusă extins sub chipul dificultăților, opozițiilor, piedicilor, necazurilor sau a durerilor.

  1. Exercițiul cunoașterii de sine: „Celui ce se cunoaște pe sine i s-a dat cunoștința tuturor”.

Cunoașterea de sine, întâlnirea cu adevărul propriu, prin apelul la Hristos-Adevărul, generează așezare lăuntrică, „asamblarea” armonioasă a puterilor sufletești și trupești, în armonie cu întreaga creație, dar și cu Cerul. Unul ca acesta este un om fericit, pentru care nimic nu este întâmplător, totul se desfășoară într-o rânduială așezată de un Dumnezeu care iubește lumea întreagă, dar mai ales pe el, omul.

  1. Raportarea generoasă la celălalt: „Silește-te când te întâlnești cu aproapele tău să-l cinstești mai presus de măsura lui”.

A-i da cinste peste măsura lui celuilalt de lângă aduce pace în sufletul celui care o face, de vreme ce îl așează pe unul ca acesta în starea de smerenie, prin care se aseamănă cu Dumnezeu cel smerit, Care, El Însuși, îl cinstește nemăsurat pe om. Iar, pe de altă parte, îl descoperă pe celălalt în ceea ce acesta ar putea să fie, în forma lui maximă de devenire, care mereu indică un mai sus, mai mare, mai mult.

  1. Nevoia de a fi previzibil: „Cere ajutorul înainte de a începe războiul și caută pe Tămăduitorul înainte de a te îmbolnăvi”.

În viața duhovnicească, se cere o anumită prevedere, ca pregătire și familiarizare cu Dumnezeu în vremurile liniștite, care va atrage prezența, însoțirea și protecția Lui în vremurile dificile care pot să urmeze. Este o lege cu caracter general, însă care, în acest spațiu, primește un accent specific.

  1. Grija la cele mici: „Păzește-te de cele mici ca să nu cazi în cele mari”.

Totul pornește de la lucruri aparent neînsemnate, cărora nu le dăm importanță, vin pe nesimțite și le tratăm cu indiferență, neglijență sau neseriozitate. Nu le considerăm deloc periculoase, ba chiar le experimentăm aproape în glumă, argumentând că nu pot avea efecte negative asupra noastră. Frica de a greși are caracter profilactic și orice lucrare duhovnicească începe cu atenția față de cele aparent mici și fără putere.

  1. Apelul la o psihologie pozitivă: „Mai bine este a scăpa de patimi prin aducerea aminte de virtuți decât prin împotriviri”.

Defăimăm răul nu preocupându-ne excesiv de el, ci privind către binele pe care-l putem dobândi, și, în felul acesta, ne aflăm motivația și resursele necesare pentru a parcurge un astfel de drum, care se arată ofertant prin ceea ce ne promite, nu doar la capătul său, ci și pe parcurs, tocmai prin raportarea permanentă la bine, ca sursă de trăire în bucurie, în așteptarea bucuriei neîntrerupte și depline.

  1. A cultiva o stare de mulțumire: „Gura ce mulțumește pururi primește binecuvântarea de la Dumnezeu; și în inima ce petrece în mulțumire se ivește harul”.

Binecuvântarea este semnul prezenței harului, care se simte ca bucurie. Vorbim de oameni nemulțumiți și nemulțumitori, dar și de o societate nemulțumită și nemulțumitoare, în ciuda standardelor de viață ridicate. Suntem frustrați pentru ceea ce ne lipsește, și, din păcate, incapabili de a fi bucuroși pentru cele pe care la avem la îndemână. Calea unei vieți împlinite este inima care mulțumește și se bucură de toate.

  1. A avea răbdare: „Nici un fiu nedeprins nu primește bogăția casei tatălui său înainte de a se putea folosi de ea”.

Se cere înțelepciune și discernământ în a observa momentul oportun pentru a face lucruri mari, fără a anticipa, cu grabă, fără a spera fără sens, adică a investi cu mare chibzuință. Experiența cu răbdare este cea care ne face vrednici de a moșteni un capital, și tot ea face ca investiția acestei moșteniri să dea roade și să nu aducă cu sine vătămare, neîmplinire sau chiar eșec. Toate la timpul lor.

  1. Nevoia de perseverență: „Harul vine din luptă. Într-o vreme e ispita și în altă vreme mângâierea”.

Există două momente pe care nu le putem separa în viața spirituală – vremea de ispită cu dificultatea traversării ei și vremea mângâierii cu bucuria ce vine dintr-o perseverență în lucrare, făcută cu răbdare și, mai ale, cu încredere Dumnezeu care biruiește în noi. Această perspectivă depășește variantele ușoare ale făuritorilor de fericire în termeni de marketing din spațiul contemporan.

  1. Selecția celor din jurul tău: „Nu te face prieten celui ce-i place să râdă și să ia în râs pe oameni”.

Să nu ne întovărășim cu cei care arată un comportament îngâmfat, cu superioritate față de ceilalți, luându-i cu ușurință și din obișnuință în râs, de vreme ce „tovărășiile rele strică obiceiurile bune” (1 Corinteni 15, 33). Progresul în viața spirituală este asigurat de prietenia cu cei care iubesc o astfel de viețuire, învățând-o și împrumutând-o de la aceștia.

Vezi și:

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Știri recente