Proiectul „ACCESS4ALL: Incluziune culturală pentru tinerii vulnerabili din județul Bacău” a debutat în luna octombrie în mai multe parohii cu prima lecție educațională la care au participat 300 de copii și tineri din județul Bacău.
Programul a intrat în etapa de implementare a activităților educaționale, după ce, la începutul lunii octombrie, preoții implicați au fost formați pentru a lucra cu tinerii din mediile defavorizate, în cadrul unui program de instruire dedicat.
Prima lecție din ghidul educațional, intitulată „Biserica, locaș de închinare”, a fost susținută de preoții implicați în proiect. Lecția a constat în explicarea, într-un mod interactiv, a semnificațiilor și importanței lăcașului de cult în viața comunității creștine.
Activitățile au combinat prezentările teoretice cu exerciții practice și jocuri educaționale, pentru a încuraja participarea activă și învățarea prin experiență.
Un aspect esențial al proiectului este asigurarea unui mediu favorabil învățării: fiecare copil beneficiază de sprijin material și de o masă caldă în timpul activităților.
Formarea de principii morale
În următoarele luni, preoții formatori vor susține cele 30 de lecții din ghidul educațional, menite să construiască o punte între educație, credință și viața de zi cu zi.
Proiectul este realizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și este cofinanțat de Consiliul Județean Bacău, prin Programul finanțărilor nerambursabile pentru anul 2025, conform Legii nr. 350/2005.
Scopul proiectului este să contribuie la formarea unei generații de tineri echilibrați, cu principii morale solide și încredere în propriile abilități.
Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului





