Preotesele din Asociația „Maria Stăniloae” au participat în premieră la Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, unde au prezentat un raport de activitate.
Evenimentul s-a desfășurat vineri, 1 mai, la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română din Nürnberg, Germania.
Origini și activitate
Grupul preoteselor din Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a fost înființat în 2022, tot cu prilejul unei Adunări Eparhiale, din dorința de a crea un spațiu de întâlnire și susținere pentru preotesele din Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
La primul Congres Internațional al Preoteselor din Patriarhia Română, desfășurat la Heidelberg, Germania, în data de 1 octombrie 2022, grupul a primit, la propunerea Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, numele de „Maria Stăniloae”.
Principalele întâlniri în format fizic au avut loc atât cu prilejul Adunărilor Eparhiale, cât și separat, sub formă de întâlniri anuale.
Au fost organizate și întâlniri online, care au permis menținerea unei legături constante între membre. Sub umbrela seriilor „Bucuria de a sluji” și „Ateliere ale devenirii”, preotesele și-au prezentat parohiile și activitățile în care se implică alături de preoți, soții lor, și au participat la momente de reflecție cu tematică duhovnicească, intelectuală și personală.
Seria de activități „Bucuria de a sluji” a pus în lumină bogăția slujirii preotesei în diaspora: de la cateheze pentru copii și tineri la coordonarea de activități filantropice, de la sprijinirea familiilor aflate în dificultate la cultivarea unei atmosfere de familie în parohie.
Membrele asociației au participat și la seria „Ateliere ale devenirii”, cu accentul pe formarea continuă, în care temele duhovnicești s-au împletit cu reflecții despre identitatea de preoteasă, echilibrul între viața de familie și slujirea în parohie, gestionarea provocărilor de zi cu zi, asumarea propriei vocații și îngrijirea lăuntrică.
Roadele comuniunii

Întâlnirile preoteselor au favorizat consolidarea legăturilor de prietenie și sprijin reciproc între membre, schimbul de experiență, consolidarea unei identități comune și au contribuit la reducerea sentimentului de izolare pe care îl pot trăi uneori familiile preoților din diaspora.
Prin aceste activități au fost sădite semințe pentru susținerea indirectă a activității preoților prin proiecte noi în parohii, îmbunătățirea calității slujirii și aprofundarea mijlocirii în folosul credincioșilor, prin lucrarea discretă, dar rodnică a preoteselor.
„Prin creșterea numărului de participante, prin maturizarea Asociației „Maria Stăniloae” și prin momentele de împărtășire și rugăciune, se întrezărește o lucrare care va continua să rodească în familiile preoțești și în inimile credincioșilor”, transmit
Comitetul organizator al asociației este format din Claudia Podașcă (Mannheim), Adina Gilla (Tübingen), Ana Bărbulescu (Oldenburg), Lilia Ipati (Klagenfurt) și Irina Gască (Viena).
Sfinte ajutătoare evocate la o reuniune informală
După încheierea lucrărilor Adunării Eparhiale, preotesele au participat la o reuniune informală în care fiecare s-a prezentat pe scurt, au evocat femei care sunt modele de curaj și au împărtășit relația specială pe care fiecare dintre ele o are cu câte o sfântă.
„Împărtășirea acestor legături personale cu sfintele a creat o țesătură de povești și mărturisiri care a arătat cum fiecare preoteasă își trăiește slujirea nu doar în lumina exemplului soțului-preot, ci și în dialog tainic cu o sfântă prietenă, mijlocitoare și însoțitoare pe drumul credinței”, transmit reprezentantele asociației.
Vezi și:
- Fondatoarea Asociației Maria Stăniloae, interviu despre preotesele din diaspora: Sunt „mame” de suflet pentru cei din parohie
- Grupul „Maria Stăniloae” al preoteselor din Germania și Austria a discutat despre misiunea în rândul tinerilor
Foto credit: Mitropolia Germaniei





